Adăposturi pentru oamenii străzii la Zărneşti

Adaposturi pentru oamenii strazii la Zarnesti
(Valeria Roman / responsabil comunicare ADRA Romaniawww.adra.ro)

ADRA Romania s-a alaturat unei initiative indraznete, aceea de a construi
adaposturi pentru 23 de persoane fara locuinta, in orasul Zarnesti, judetul
Brasov. « Parintele » acestui proiect este domnul Serafim Nistor care si-a
facut un obicei din a lucra cu oamenii defavorizati din aceasta zona.

In urma unui Protocol de Colaborare, incheiat intre Primaria orasului
Zarnesti si ADRA Romania, Primaria se angajeaza sa puna la dispozitie
terenul, utilajele si chiar o parte din necesarul de material (lemn), in
timp ce ADRA Romania finanteaza si gestioneaza lucrarile de constructie.
Acestea au inceput deja la sfarsitul lunii ianuarie si se afla in stadiul de
fundatie, urmand ca in cel mai scurt timp sa se inceapa asamblarea
peretilor.

Beneficiarii locuintelor sunt persoane care au fost evacuate dintr-un bloc
aflat in stare de degradare si care au fost disponibilizate de la fabrica de
armament din Zarnesti in urma falimentului acesteia. Ramasi fara serviciu si
fara adapost, oamenii au stat initial intr-o alimentara parasita. Acum
locuiesc in baraci si chiar in fostele toalete ale unui liceu din Zarnesti.
Un amanunt interesant este faptul ca viitorii locatari ai caselor sunt
implicati in proiectul de constructie. In special barbatii care nu au un loc
de munca (traiesc din ajutoare sociale) sunt prezenti pe santier, alaturi de
cel care le este mentor si tutore, domnul Serafim Nistor.
ADRA Romania intentioneaza sa extinda acest proiect, prin infiintarea la
Zarnesti a unui Centru Social pentru persoane aflate in dificultate. Acest
lucru este un imperativ in conditiile in care la Primaria din localitate
exista peste 300 de cereri de locuinte sociale iar somajul este o realitate
dureroasa in zona.
Pentru ca proiectul acesta este amplu si costisitor, va solicitam ajutorul,
fie prin intermediul donatiilor, fie prin activitati de voluntariat.
Implicarea cat mai multor resurse va grabi finalizarea caselor incepute si
va da curaj initiatorilor sa continuie proiectul de ajutorare a persoanelor
defavorizate din aceasta zona a tarii.