SÂNPETRU

Biserica Creștină Baptistă Betel

Sânpetru (în germană Petersberg, în dialectul săsesc Pittersbarch, în maghiară Barcaszentp

éter, colocvial Szentpéter) este o localitate în judeţul Braşov, Transilvania, România. Se află la poalele dealului Lempeş (704 m) şi face parte din regiunea istorică Ţara Bârsei. Înspre Hărman, cresc lalele pestriţe (Fritillaria meleagris]]), declarate monument al naturii.

Istoric:

Localitatea este atestată documentar din anul 1240 sub numele Mons Sancti Petri, fiind înfiinţată însă mai devreme, în timpul stăpânirii teutonice, de către „grupul celor 100” de prejmereni. Tot din secolul XIII datează şi biserica în stil romanic de pe dealul Sânpetrului, dărâmată în mare parte la 1794. Urmele unei picturi aflată pe unul dintre pereţii cetăţii fortificate a dus la presupunerea că, pe acest loc, cistercienii construiseră o mănăstire în jurul anului 1240.

În urmă năvălirii turceşti din 1432, Sânpetrul este parţial distrus, în acelaşi secol fiind ridicate zidurile fortificaţiei ţărăneşti la înălţimea de 8 metri. Într-o etapă ulterioară (1610), au fost construite şi încăperi pe două etaje şi cinci turnuri de apărare. Puternicul incendiu din 1625 a distrus arhiva satului, nemairămânând în ea decât acte de după 1750. O nouă năvălire a turcilor în Ţara Bârsei, în 1658, aduce pentru Sâmpetru un nou incendiu devastator şi o serie de victime omorâte şi îngropate chiar în biserică.

În 1713 s-a prăbuşit turnul clopotniţei, iar la 1760 un nou incendiu distruge până la temelie casele a 30 de proprietari de pământuri, 48 rămânând fără hambare şi grajduri. Anul 1769 este marcat şi el de un incendiu devastator. Între 1778 şi 1782 este construită noua clopotniţă, care se prăbuşeşte totuşi, provocând mari pagube. La un an după dărâmarea parţială a bisericii vechi, în 1794, se începe construcţia celei noi şi a clopotniţei din partea de est. În 1825 e construită noua primărie, lângă vechea poartă a cetăţii.

Anii 1823 şi 1855 aduc din nou incendii în sat. În ultimul, Sânpetrul a ars de cinci ori.

La 25 august 1937 ia fiinţă prima şcoală de instructori planorişti din România, pe aerodromul de la Sânpetru, avându-l ca instructor pe pilotul german Ernst Philipp. Până la 15 noiembrie, în acelaşi an, au fost realizate deja 1.730 zboruri, totalizând 141 ore de zbor, cu 5 zboruri de peste 5 ore şi două recorduri naţionale stabilite. Au fost realizate 57 de brevete, clasele A, B, C şi au fost brevetaţi 30 de instructori de zbor fără motor.

Domografie:

n 1900, în Sânpetru trăiau 2.173 de locuitori, dintre care 1.183 saşi, 942 români şi 47 maghiari.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, 224 de saşi sunt deportaţi în U.R.S.S.. Dintre aceştia, 55 vor muri acolo, restul întorcându-se acasă ori emigrând direct în Germania. În perioada imediat următoare (anii ’50-’60) autorităţile comuniste aduc în Sânpetru ţărani din diferite locuri ale ţării. După emigrarea unui număr însemnat de saşi în Germania, în 1958 – 1960, în localitate au mai rămas circa 700 de saşi.

Astăzi Sânpetru numără în jur de 3.401 locuitori.