HĂLCHIU

Hălchiu (germană Heldsdorf, maghiară Höltöveny) este o localitate în judeţul Braşov. Face parte din regiunea istorică Ţara Bârsei.

Se află la 16 km de Braşov, 11 km de Codlea şi 8 km de Feldioara, iar distanţa dintre satul Hălchiu şi Satu Nou este de 2 km.

Istoric:

Tradiţia plasează începuturile aşezării undeva între alungarea Cavalerilor teutoni din zonă, în 1225, şi marea invazie a tătarilor din 1241. Atunci, cavalerul Fulkun („Haldeboatski” în documente) împreună cu 10 familii s-au aşezat pe aceste locuri şi au primit cetatea Hălchiului de la regele Andrei al II-lea al Ungariei ca s-o apere. În timpul năvălirii tătare, cavalerul Fulkun moare. Nelăsând urmaşi, întreaga sa avere şi „terra Zek” revine înapoi regelui.

Prima menţiune documentară a comunei datează din 1377, când Braşovului şi Ţării Bârsei le sunt oferite privilegii regale. În perioada următoare, între Hălchiu şi Feldioara sunt duse o serie de dispute teritoriale.

În 1421, în urma unei devastatoare invazii turceşti, Hălchiul este scutit de impozit de către rege, pe 10 ani. Comuna suferă de alte pustiiri turceşti în 1432 şi în 1438.

Din perioada 1522-1526 datează altarul în stil gotic târziu al bisericii din sat. Lista cu plătitorii de impozite din 1526 arată că 80 de case plăteau impozitul întreg, iar 23 doar jumătate. 10 case erau nelocuite, iar câteva erau scutite de dări. Ca număr de locuitori, Hălchiul se situa pe locul al nouălea în Ţara Bârsei, iar ca aport economic contribuia cu 5% din total. Pe 24 septembrie 1536 Hălchiul a fost amendat cu 20 florini pentru uciderea unor români („volachii”). Este prima menţiune documentară a unor români în această localitate. În 1542 Hălchiul este printre primele aşezări din Ţara Bârsei care trece la credinţa evanghelică. Primul pastor din Hălchiu a fost Valentinus Wingolf (Weingelt).

Pe 20 octombrie 1599, Mihai Viteazul intră în Hălchiu cu o armată de 25.000 oameni, incendiază aşezarea şi atacă cetatea în care se refugiaseră locuitorii, de şase ori fără succes. După o lună se reîntoarce fulgerător şi cucereşte cetatea după primul atac. După un an, oraşul este ars din nou de către trupele lui Mihai. În perioada următoare (1603-1604) foametea stăpâneşte aşezarea, mulţi hrănindu-se cu rădăcini şi cadavre şi, în lipsa animalelor, înjugându-se câte opt la plug.

Între 1611 şi 1613 Hălchiul face parte din zona independentă, stăpânită de judele braşovean Michael Weiss. Multele lupte şi jafurile secuilor au pricinuit mari pagube aşezării. Două incendii, în 1664 şi 1688 distrug aşezarea din temelii, fiind urmate de alte două incendieri, în 1691 şi în 1694.

Între 1704 şi 1711 Hălchiul este prins în mijlocul războiului curuţilor. Au loc jafuri, bătălii şi răpiri. Ciuma din 1718-1719 a făcut 576 victime, întorcându-se ulterior în anii 1737 şi 1786. În 1787 în sat este construit un spital de boli venerice, iar în 1791 biserica ortodoxă, cu ajutorul donaţiilor importante din partea „grecilor” (probabil aromâni) Hagi Şandru cu soţia Paraschiva şi Constantin Steriu. În acelaşi timp îşi începe activtatea şi şcoala românească din Hălchiu.

Un puternic cutremur produs pe 28 octombrie 1802 cauzează prăbuşirea navei centrale a bisericii, turnul şi corul cu altarul rămânând însă în picioare. În 1817 organistul Michael Roth incendiază aşezarea, fiind distruse circa 270 de gospodării.

În timpul revoluţiei de la 1848-1849 cetăţenii între 16 şi 50 de ani ai Hălchiului au fost obligaţi să intre în garda naţională. Au existat ciocniri armate cu secuii, aşezarea suferind o serie de jafuri. Din această perioadă datează şi steagul aşezării. În 1849 a fost construită noua primărie.

1859 a adus un nou incendiu Hălchiului, fiind distruse 178 de clădiri.

Între 1880 şi 1885 au fost pavate cu piatră principalele drumuri. În 1885 a fost înfiinţat oficiul poştal local, iar în 1893 s-a deschis prima farmacie.

În 1908 o companie a montat un generator de tensiune lângă biserică. Până la Crăciunul anului 1909 au fost instalate primele lămpi stradale. În acelaşi an a fost construită şi baia publică.

În 1911, Johann Götz a achiziţionat primul aparat de sudură a metalelor din sud-estul Transilvaniei.

Între 1914 şi 1918 se desfăşoară Primul Război Mondial. Din Hălchiu au fost înrolaţi aproximativ 500 de oameni. În cursul ofensivei româneşti din august-octombrie 1916 şi-au pierdut viaţa 12 români şi 73 de saşi.

Din 1926 este asigurată o legătură permanentă cu Braşovul, printr-o linie de autobuze.

În 1931, în Hălchiu a fost ţinut un curs de agricultură, în limba germană, curs la care au participat profesorii universitari E. Romans, Fingerling din Leipzig şi Münsinger din Stuttgart

Între 1939 şi 1945, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost înrolaţi peste 600 de oameni din Hălchiu. Numărul victimelor a fost de peste 230. În timpul săptămânilor ce au urmat evenimentului din 23 august 1944, sătenii au ascuns în casele lor peste 100 de soldaţi germani. Ultimul a plecat către Germania în 1946.

Pe 14 ianuarie 1945 306 femei şi bărbaţi din sat au fost deportaţi în Uniunea Sovietică. Dintre aceştia au murit 47.

A urmat o masivă colonizare a românilor din zona Argeş, Bran sau Bucovina, care i-au deposedat pe saşi de cele mai bune pământuri.

Stema:

Pe un scut albastru se află cavalerul Fulkun, în haine roşii. În mâna stângă ţine globul crucifer, iar în dreapta un sceptru/buzdugan.