GHIMBAV

Localitatea Ghimbav (Weidenbach in germana, Vidombák in maghiara) este situata in judetul Braşov, in Depresiunea Braşov, pe cursul raului Ghimbav. Orasul Ghimbav este situat la 7 km vest de municipiul Brasov pe drumul national DN 1 si calea ferata Brasov – Sibiu. Aflat la o altitudine medie de 535 m, localitatea ocupa o suprafata de 28,9 kmp. Declarat oras in 2002, in prezent localitatea Ghimbav are aproximativ 5500 locuitori si este cunoscuta mai ales datorita industriei aeronautice din localitate (Fabrica de elicoptere).

Istoric:

Conform traditiei, prima asezare a fost la ,,Câmpsor,, pe locul aerodromului. Satul si-a schimbat apoi locul, pe malul Ghimbaselului, fiind cunoscut si sub numele de satul de pe lânga salcii. Acest lucru explica si denumirea germana a Ghimbavului si anume Weidenbach (râul cu salcii).

Originea asezarii actuale a Ghimbavului este legata de prezenta cavalerilor teutoni în tara Bârsei intre anii 1211 – 1225 si de colonizarea sasilor în zona în secolul al-XIII-lea. Cavalerii teutoni au fost colonizati de catre regale maghiar Andrei al-II-lea cu scopul de a apara Transilvania de invazia cumanilor si de a contribui la catolicizarea românilor. Cavalerii teutoni au instituit în Transilvania o organizare în cinci centurii,împartite la rândul lor în decurii. O centurie cuprindea câte o suta de gospodarii, în timp ce o decurie cuprindea yece gospodarii. Una dintre cele cinci centurii este atestata documentar pe cursul râului Ghimbasel, cuprinzând decuriile Râsnovului, Cristian si Ghimbav.

În ceea ce priveste colonizarea sasilor în zona, aceasta a avut loc în secolul al-XIII-lea, pe un fond de populatie româneasca, in conditiile stapânirii regalitatii maghiare asupra Transilvaniei. La venirea în sat, sasii primeau pamânt pentru casa si gradina, restul pamântului fiind împartit în mod egal, pastrându-se organizarea specifica obstilor satesti. Sasii au convietuit cu românii care se aflau în sat la venirea lor si care le lucrau pamânturile.

Despre românii din Ghimbav, conform traditiei, se stie ca primii localnici au fost cei din familia Comsa(veniti din zona Fagarasului) si cei din familia Poenarilor (veniti din Poiana Marului). Familiile românilor locuiau pe malul drept al Ghimbaselului, în timp ce pe malul stâng se afla cetatea sasilor.

Influentele sasesti se resimt în actualul oras, Ghimbavul de astazi având tipologia asezarilor sasesti, cu mai multe strazi largi, paralele, de-a lungul unui curs de apa.

Prin Ghimbav, prin vadul peste apa Ghimbaselului se spune ca exista un drum care lega Brasovul de Sibiu si care trecea si pe lânga Cetatea Neagra din Magura Codlei, drum care era cunoscut sub numele de ’’drumul sasilor’’, fapt ce poate fi pus în legatura cu activitatea comerciala pe care o desfasurau acestia.

Cronicile sasesti sunt cele care ofera informatii despre începuturile Ghimbavului. Aflam astfel ca pâna la invazia tatara din 1241 s-au finalizat constructiile bisericesti din piatra concepute de cavalerii teutoni. În secolul al-XIII-lea a fost construita Biserica Saseasca, purtând amprenta stilului gotic.

Invazia tatara din 1241 nu a fost singura, orasul fiind devastat de alte doua invazii în anul 1285 si în anul 1345.

Din a doua jumatate a secolului al-XVI-lea documentele referitoare la Ghimbav se înmultesc. În doua documente datând din anii 1355 si 1377 este mentionat satul liber sasesc Ghimbav ca facând parte din districtul Brasov. Apartenenta este cel mai bine demonstrata de simbolul Ghimbavului pe care-l foloseau sasii, anume un trandafir înfipt într-o inima, semnificând Ghimbavul înfipt în inima Tarii Bârsei.

În contextul invaziilor turcesti, într-un document din anul 1420, regele maghiar Sigismud de Luxemburg îi sfatuia pe locuitorii Ghimbavului sa se alature celor din Sânpetru, Harman si Bod si sa ajute la ridicarea zidurilor de aparare ale cetatii Brasovului. Dupa acest moment, a fost ridicat si zidul bisericii sasesti, zid de piatra si caramida care era prevazut cu sant de aparare umplut cu apa de jur împrejur. În zona de sud-est exista un pod de trecere aparat de un masiv turn de poarta. Noua cetate astfel creata avea sapte turnuri din care s-au pastrat cinci. Se stie ca aceasta cetate nu a fost niciodata cucerita prin asalt, fiind predata de doua ori de bunavoie. Prima data a fost predata în anul 1611 principelui Gabriel Bathory în schimbul promisiunii ca locuitorii nu vor fi supusi jafului. Cetatea a fost apoi recucerita de Michael Weiss din Brasov care a redat-o locuitorilor. Dupa ce a fost incendiata de un fulger în anul 1642, cetatea a mai fost predata odata tatarilor în anul 1658, în drumul lor catre Austria unde urmau a-i ajuta pe turci.Tatarii au incendiat cetatea si satul si au luat ostatici. Cronicile ne informeaza ca o parte din ostatici au fost rascumparati de brasoveni, o parte au fost vânduti sub zidurile Sibiului, 65 au scapat prin fuga, iar restul au fost omorâti. Prin viu grai s-a transmis ca atunci pentru un copil de 2-3 ani s-au platit 4 potcoave.

Începând cu 1686, cetatea si biserica au fost refacute, cunoscut fiind ajutorul unei femei din Brasov, numita Schmidt, care a facut danii pentru reconstructie. Proviziile si lucrurile de valoare se aflau în interiorul cetatii, unde fiecare cetatean avea o casuta mica pe lânga zid. Casele din curtea bisericii au fost demolate în secolul XX.

În ceea ce-i priveste pe românii din Ghimbav, acestia nu au fost atestati documentar pâna la 1700, motiv pentru care nu se cunosc prea multe despre modul lor de viata. În anul 1700, când a fost mentionat prima data elementul românesc, existau circa 30 de familii de români, numarând aproximativ 150 de suflete. Ei se ocupau cu pastoritul sau lucrau în dijma sau cu ziua pe pamânturile sasilor.

Începând cu anul 1783 a fost construita biserica româneasca din dania unui negustor brasovean, numit Ioan Boghici. Se stie ca românii luptau pentru înfiintarea unei scoli românesti, pe care într-un final au obtinut-o în localul cazarmii de cavalerie. Primii dascali din Ghimbav care au predat în limba româna au fost Stoica Ion si Stoica Irimie, urmati de Popa Neculaie. Din relatarile batrânilor reiese ca acestia au început activitatea pe la 1820, tinând scoala în casele lor. Cursurile se tineau iarna, când încetau muncile, elevii învatând Bucoavna. Pe la 1848 a fost pusa o încapere la dispozitia scolii, când învatator era Nicolae Popovici, unul dintre oamenii de seama ai Ghimbavului.

Secolul XX a adus transformari semnificative în viata ghimbasenilor, prin dezvoltarea industriei si aparitia primelor fabrici: fabrica de mucava în anul 1921 si filatura de lâna.

Am prezentat un scurt istoric al orasului Ghimbav, al carui trecut este foarte bine simbolizat prin stema sa. Stema Ghimbavului are forma unui scut antic, triunghiular, având în centru un glob cu cruce, însemnul Ghimbavului medieval. În partea superioara, cartierul unu, stema cuprinde simbolul Sfântului Petru, patronul Bisericii din Ghimbav, continuând cu o parte acoperita cu smalt rosu, cartierul doi, simbol al curajului si maririi. În partea inferioara, cartierul trei, este înfatisata stema medievala a Transilvaniei, cu cele sapte cetati.

Toate acestea demonstreaza încarcatura istorica a orasului nostru, pe care trebuie sa o purtam în suflete, asa cum înaintasii nostrii au stiut sa pastreze traditiile si obiceiurile, lasându-le mai departe drept cea mai pretioasa mostenire.