La prima întâlnire vreau să fie toată lumea relaxată.
Oricum teii înfloriţi ne ameţesc cu aroma lor. Mai bem şi puţin ceai, pentru un efect garantat. Acum putem povesti. Se apropie examenele, fie de bacalaureat, admitere, sesiuni sau licenţe, masterat, doctorat…
Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi are legătură cu acest subiect. Fie implicaţi direct, sub presiunea calendarului de examene, fie prin amintirea alegerilor pe care le-am făcut la un moment dat. Carieră sau chemare?
Cariera o alegi tu, pe baza unor criterii, în urma unor sfaturi; poate aleg alţii pentru tine. Presiunea financiară, gurile care strigă de foame acasă, părinţii în vârstă care nu pot trăi din pensie, toate te pot îndrepta înspre o anumită meserie.
Chemarea te alege pe tine. Trebuie doar să o descoperi. Să o auzi. Şi să o asculţi. Dar este chemarea un moft? Un vis închis adânc în tine, care nu are ce căuta în lumea reală, cu rate şi inflaţie.
Poţi face dintr-o chemare o carieră? Sau cele două noţiuni se exclud reciproc?
Tu ce alegi? Cu miere sau fără?
Ioana
Cariera (adica “eu”) si chemarea (adica “altii”) nu prea fac o casa buna impreuna. La cariera ma gandesc de obicei din motive egoiste (implinire personala, reputatie si bani). Daca ma gandesc la chemare atunci in inima mea mai rasuna un cuvant: slurije. Cred ca la asta ne-a chemat Dumnezeu: indiferent unde suntem, acasa sau la birou, in biserica sau in Parlament, Dumnezeu ne-a chemat sa Il slujim pe El si pe semenii nostri. Si mai cred ca pentru asta ne-a si inzestrat in mod diferit, pentru a acoperi cat mai bine nevoile celor din jurul nostru. Iar cum slujirea numai usoara nu este de obicei, e cam greu sa ma gandesc la chemare ca la un moft. Dar imi place sa o vad ca pe un vis. Un vis menit sa ne dea o tinta si sa ne caluzeasca prin viata.
E geniala ceainaria 
Si ca tot veni vorba… ceaiul de tei imi place cu miere
Cariera poate iti aduce bani, dar “chemarea” in lucrarea lui Dumnezeu nu-ti garanteaza lucrul acesta. Ba mai mult sa ne amintim ce scrie Pavel: „Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări… “
2 Corinteni 6:4
Dar aici se mai pot pune niste intrebari: Putem sa alegem o cariera si in paralel sa urmam si o chemare? Noi ca si crestini prin “chemare ” intelegem poate intotdeauna implicare in lucrarea lui Dumnezeu, dar poate fi si o altfel de chemare?
Felicitari Ioana! M-am asezat si eu in fotoliu sa va ascult….
Chemarea cui? Exista o multe chemari in lumea asta… Cat despre chemarea lui Dumnezeu, cred ca suntem chemati sa facem lucrarea Lui in toate circumstantele vietii noastre. Si aici includ si profesia. Dar conceptul de cariera, asa cum e folosit in societatea noastra, nu cred ca e compatibil cu o viata de crestin autentic. Cu asta nu vreau sa spun ca nu trebuie sa ne facem bine munca, ba chiar dimpotriva cred ca aducem cinste lui Dumnezeu fiind cei mai buni
Daca impletim chemarea lui Dumnezeu cu cariera profesionala atunci exista riscul e ca intotdeauna sa raspundem intai profesiei, ca prioritate. Da, putem spune trebuie sa fim corecti, cinstiti, loiali, activi fata de companie si colegi, dar asta e datoria oricariu om. Pe cand Isus a zis: „Cautati mai intai Imparatia Cerurilor…“ Iti dau dreptate Bogdan, ca in ziua de azi conceptul de cariera e periculos fata de familie cu atat mai mult fata de viata de crestin.
Cred ca chemarea lui Dumnezeu e cava maret, clar si distinct. Nu trebuie sa fie activeze pe un plan secundar. A fi cel mai bun la locul de munca e datoria ta ca angajat. Nu confundati o chemare a lui Dumnezeu cu o indatorire a unui crestin… de a fi cel mai bun. Mi se pare de domeniul propagandei cand aud ca tre sa facem aia, sa fim asa… unde ar trebui sa fim asa in primul rand ca oameni nu ca si crestini… cu prietenie,
Intre chemarea lui Dumnezeu si cariera sunt puncte comune dar si diferente esentiale. Cateva puncte comune: ambele angajamante ne cer “totul”, ca sa ajungem “pe culme”, ambele se fac cu pasiune…Spre deosebire de cariera care pune accent pe succes si pe relevanta, chemarea Domnului nostru Isus priveste Imparatia invizibila, in care au pret lucrurile facute in ascuns, “irelevante” pentru lumea asta.
Cariera se hraneste din focul succesului; fara succes, cariera pur si simplu nu exista . De cealalta parte, chemarea poate sa te arunce in anonimat, foarte departe de locurile unde te simti apreciat, – in misiune de exemplu -, si sa nu vezi efectul imediat al slujirii tale decat peste ani, sau poate in ziua rasplatii finale…
Intrebarea care se contureaza pe fondul acestei discutii ar putea fi una mult mai radicala: “Cati dintre noi am fi gata sa raspundem chemarii lui Isus, acea chemare la excelenta, de a lasa totul, inclusiv cariera noastra, succesul nostru imediat, pentru a cauta slava Lui, adica a Altuia si nu a noastra ?”
Ooo… s-a aglomerat ceainăria chiar la deschidere
Foarte interesant ai punctat, George… datoria noastră nu este acelaşi lucru cu chemarea.
@Florin: Cred că fiecare om are o chemare specifică şi specială, de la Dumnezeu. Cei care nu sunt creştini, tot o au, chiar dacă nu ştiu de unde, şi nu o supun autorităţii Lui. Noi o percepem ca şi chemare în lucrare, pentru că acolo e natural pentru noi să ne investim talanţii.
O chemare poate fi de a cânta, dar poate fi şi carieră. Poţi fi chemat să înveţi pe alţii şi sunt nenumărate modalităţi prin care poţi face acest lucru ca meserie.
Cred însă că sunt puţini cei care şi-au descoperit chemarea. Este oare târziu vreodată pentru a înţelege pentru ce ai fost făcut?
chiar ca s-a incins atmosfera
Teodor, imi place ce spui. Ioana: daca ma gandesc la cariera in felul lumii atunci nu sunt de acord cu ideea ca chemarea poate fi sa faci cariera. Motivele le-am spus in primul comentariu.
Eu vad 2 parti distincte in discutia asta: chemarea noastra ca si crestini (sau indatorire daca vreti) si chemarea personala si specifica. Cuvantul lui Dumnezeu ne reveleaza clar felul in care trebuie sa ne traim viata si valorile pe care trebuie sa le avem. Iar chemarea/indatorirea asta trebuie sa se manifeste in toate compartimentele vietii.
Chemarea personala, desi sunt si exceptii, cred ca vine peste chemarea generala. Si ma indoiesc ca daca noi nu traim o viata autentica de crestin Dumnezeu ne va revela mai mult. Cred ca Dumnezeu are un plan foarte clar cu fiecare, altfel nu am fi atat de meticulos si de minunat echipati cu diferite aptitudini, dar in afara contextului de viata crestina autentica nu cred ca ne vom atinge potentialul maxim.
Sa fiu sincer mie imi place cafeaua (fizic vb), dar azi am intrat sa beau un ceai cu voi…
@Ioana: Nu cred ca chemarea lui Dumnezeu pt cineva este de a face vreo cariera , in sensul lumesc al cuvantului. Am mai auzit eu expresi de genul: „Ma apuc de afaceri ca prin asta sa relizez nu stiu ce proiect spiritual.“ Sa stiti ca Dumnezeu nu-si imparte slava cu nici un brand din lumea asta. Din discutiile de pana acum se contureaza doua forme de “chemare” sa spunem asa.
1 O chemare generala catre toti copii lui Dumnezeu acea de a fi “Lumina” in intuneric o chemare de a trai dupa voia lui Dumnezeu
2 O chemare pe nume, cu o destinatie specifica, de la caz la caz.
@Teodor imi place ce ai scris… si pot sa raspund la intrebare: Am cunoscut astfel de oameni si in zilele noastre care au lasat totul si L-au urmat.
Daca fiecare om are o chemare specifică şi specială, de la Dumnezeu, care este aceea si cum o descoperim? Cum facem deosebire intre chemare si dorinta?
@Florin: personal, cred că îţi descoperi chemarea fiind atent la mai multe aspecte:
– caracteristicile personale, cum eşti tu făcut, ce calităţi şi talente naturale ai
– ce lucruri îţi plac, ce oameni îţi plac, ce cărţi.
Cel mai important: care este lucrul pe care îl poţi face cu plăcere, fără să simţi oboseala, fără să te uiţi la ceas, care îţi dă cea mai mare împlinire?
Apoi, care este visul tău, chiar dacă pare nerealizabil, spune ceva important despre chemarea ta.
– prin rugăciune, cerându-i lui Dumnezeu să îţi arate… apoi vei vedea ce uşi închide sau deschide El, ce oameni aduce în viaţa ta, ce semne îţi pune pe drum.
Cum spune şi Bogdan, am fost creaţi într-un mod unic cu un scop. “Wired” este cuvântul care se potriveşte
Cred însă că am uitat cum să ascultăm, şi suntem prea ocupaţi pentru a ne descoperi chemarea. Domnul ne-a spus:
“Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” ( Psalmul 32:8 )
Bogdan, sunt de acord cu tine. Fiecare credincios are un fagas pregatit pentru viata lui, chiar si in ceea ce priveste ocupatia primordiala, slujba fiecaruia. Dumnezeu i l-a pregatit, fie ca e vorba de o slujba seculara, supranumita cariera, fie ca e o slujba speciala, pe ogorul Evangheliei, care nu intra in aceeasi categorie. Cred ca poate fi chemarea lui Dumnezeu de a fi tehnician, inginer, evanghelist, pastor sau manager.
Cum o descoperi, Florin?! Pasii gazdei sunt un punct foarte bun de pornire.
Multa miere pentru mine va rog!
Cateva observatii:
-Lui PaulO: este adevarat ca fiecare dintre noi are o slujba seculara ca sa-si castige existenta, dar nu orice slujba devine o cariera, pentru ca o cariera inseamna sa vrei sa avansezi pe treptele scãrii sociale, sa cauti sa-ti asiguri o situatie cat mai bunã în societate…Cu privire la acest punct cred c-ar fi potrivit sa atragem atentia asupra pericolului de a-i sluji lui Mamona, dumnezeului banului, care promite tot confortul si fericirea pe acesct pamant…
Chemarea despre care presupun ca este vorba in aceasta dezbatere este Chemarea lui Isus, Domnul si Mantuitorul nostru. Chemarea despre care cred ca este vorba este aceea de a aduce roada din belsug…, de a sluji de lauda Slavei Sale…Iar aceasta nu este chemarea de a fi “tehnician, inginer, doctor…”, si nici chiar cea de “pastor, evanghelist sau misionar”. (Cu toate ca eu sunt unul din acestia…), ci acea de a-L urma pe El Insusi. Este o chemare inalta, chemarea de a trai ca El Insusi, de a fi fii de Rege, si a trai demnitatea de fii ai Imparatului Imparatilor…Este chemarea de a depasi mediocritatea spirituala, si a trai “la inaltimea chemarii”…
Pentru Ioa: Sunt de acord cu gandul tau despre chemarea generala si cea particulara, care nu este altceva decat o aplicatie practica a raspunsului nostru la chemarea generala, adica la chemarea lui Isus.
Incredintarea mea este ca chemarea, in acceptiunea Scripturilor, a Evangheliei lui Isus, ne priveste pe noi in intregime. Separarea noastra in “secular” si “religios” sau spiritual, nu exista pe vremea apostolilor, care intelegeau ca chemarea ne afecteaza in toate domeniile vieti noastre, ca suntem crestini si la serviciu si la adunare, si in orice secunda a vietii noastre.
Ai perfecta dreptate, Teodor. Intr-un context larg, chemarea Domnului Isus este exact ceea ce descriai tu, menita sa se infiltreze in orice aspect al vietii. Totusi, contextul discutiei, din cate am inteles eu, este cel al orientarii individului catre o slujba (un loc de munca), pe care unii o vad ca si cariera, altii ca pe o chemare. Si argumentam in favoarea ideii ca exista posibilitatea ca Dumnezeu sa ma cheme la “cariera” de doctor, sau de project manager, la fel cum El ma poate chema sa fiu Pastor sau Misionar.
PaulO este posibil ca tematica discutiei sa para un pic amibigua…Eu raman la ideea ca chemarea este de a-L urma pe Isus. Cred ca acest verset citat si de Florin le pune impreuna pe amandoua, in primul rand chemarea de a cauta Imparatia, urmata de promisiunea lui Dumnezeu de a ne purta de grija: “Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Mat 6:33
De aici se vede ca raspunsul la Chemarea lui Isus poate fi dat NUMAI PRIN CREDINTA…
Nu as vrea ca parerea mea sa sune a contrazicere la adresa lui PaulO, dar nu am ce sa fac… Dumnezeu face o chemare unui om sa lucreze la largirea Imparatiei lui. Sunt foarte clare unele exemple din Biblie unde putem observa caci Dumnezeu a chemat oameni doar in lucrarea lui. (putem urmari unele pilde a Domnului Isus) si nu doar pilde, chemarea ucenicilor, chemarea lui Pavel. Au lasat totul si L-au urmat. Pt Dumnezeu nu cred ca-L intereseaza dezvoltarea unei firme ca sa-l cheme pe un anumit om intr-o pozitie in organigrama acelei compani.
Un angajat isi va consuma resursele pt X srl.
Daca in ziua de astazi omul e tentat sa aleaga o cariera, care vb lui Teodor se masoara in succese, aia nu inseamna ca e o chemare a lui Dumnezeu, o va face din diferite motive: financiare, castigarea unei pozitii in societate, renume si ex pot continua. Pe cand chemarea lui Dumnezeu, imi permit sa-l citez din nou pe Teodor: „… poate sa te arunce in anonimat, foarte departe de locurile unde te simti apreciat, – in misiune de exemplu -, si sa nu vezi efectul imediat al slujirii tale decat peste ani, sau poate in ziua rasplatii finale…“
Daca poti sa faci din chemarea lui Dumnezeu o “cariera” se poate spune asa, doar pt Imparatia Lui, dedicandu-te exclusiv pentru aceasta cauza.
PaulO scrie: „Si argumentam in favoarea ideii ca exista posibilitatea ca Dumnezeu sa ma cheme la “cariera” de doctor, sau de project manager, la fel cum El ma poate chema sa fiu Pastor sau Misionar.“
Paul poti sa aduci un argument biblic in favoarea ideii tale?
“este adevarat ca fiecare dintre noi are o slujba seculara ca sa-si castige existenta”
NU. Nu este adevărat.
În ultimii 5 ani eu nu am avut 4 ani o slujbă seculară (şi nici vreun sponsor), iar de un an sînt angajat la firma soţiei doar ca să putem solicita un credit la bancă pentru apartament.
Sînt o droaie de creştini care nu îşi pun problema “să-şi cîştige existenţa”. Ci să îşi urmeze vocaţia. Misionarii au nevoie de susţinere financiară (şi spirituală) din partea altor creştini (organizaţii).
Am compus o melodie pe versuri de Ionatan Piroşca – al cărei refren este:
Spune-mi iar şi spune-mi cum
Împleteşti un om c-un drum
O fiinţă cu o cale
Pînă-n faţa Feţei Tale
– pe care am dedicat-o unei prietene, juristă, care m-a ajutat la momentul potrivit cu actele pentru asociaţia Thymos.
Dumnezeu împleteşte oameni cu drumuri – altfel cum s-ar fi putut clădi marile clădiri ale bisericilor din România? Sau cum s-ar fi putut înfăptui alte proiecte ample?
Recomand să nu ducem discuţia pe un palier “pios” pe care să-l înfundăm pe gît oricărui creştin.
În ceea ce priveşte expresia “a-ţi cîştiga existenţa”, aceasta este o expresie foarte folosită, dar total neinspirată. Noi nu ne putem cîştiga existenţa, aceasta ne e dăruită.
Iată ce scriam anul trecut (confesional@ 2 / 2007):
“…Pavel apelează la poeţii greci în Areopag pentru a exprima originea divină a fundamentelor umane: ‘În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa…’ Adică, explică Isus în aceeaşi predică de pe munte, ziua de mîine nu-i a ta… De ce să te îngrijorezi pentru ceva care nu este în putinţa ta să-l ai?…”
Am fost întrebat de multe ori: “Dar atunci de unde ai bani?” Dar niciodată nu am fost întrebat: “De unde ai sănătate?” Dacă întrebătorul ar fi avut în minte această a doua chestionare, imediat ar fi avut răspunsul în minte şi la prima.
Şi l-ar fi binecuvîntat, împreună cu mine, pe Tatăl ceresc.
PS. Mai trec pe aici, numai să nu fie atîta… miere.
Imi plac foarte mult versurile tale Alin; realmente inspirate…
Dar, mi se pare ca esti pasional cand ar trebui sa fi rational…Cand eu afirm ca „fiecare dintre noi are o slujba seculara ca sa-si castige existenta”, afirm datoria fiecarui crestin si fiinta umana de a munci ca sa aiba ce manca…Cel putin asa intelegea si apostolul Pavel cand spunea: „Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mînile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. » Ef. 4:28 Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce.” 2Tes. 3:10 « Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mînile voastre, cum v’am sfătuit. » 1Tes. 4:11
O alta eroare, de-a dreptul…feminina, este subiectivismul tau : din situatia ta particulara tragi o concluzie generala : „În ultimii 5 ani eu nu am avut 4 ani o slujbă seculară (şi nici vreun sponsor),…” si « Sînt o droaie de creştini care nu îşi pun problema “să-şi cîştige existenţa”. Ci să îşi urmeze vocaţia. Misionarii au nevoie de susţinere financiară (şi spirituală) din partea altor creştini (organizaţii).”
Eu te inteleg mai bine decat iti imaginezi pentru ca sunt misionar, si stiu, intr-o mica masura, ce inseamna sa traiesti prin credinta; dar oricand as fi gata sa pun mana si sa lucrez, pentru ca in momentul in care Slavitul Domn Isus nu mi-ar mai asigura donatiile necesare, as intelege ca El ma cheama sa schimb macazul, si sa continui sa-L slujesc altfel, si nu in misiunea transculturala, ca acum…
Recunosc ca expresia “a-ţi cîştiga existenţa” nu este cea mai inspirata, dar am utilizat-o avandu-l in vedere pe apostolul Pavel, si indemnurile lui. Dar, cred ca era evident ca nu ma refeream la existenta care ne este daruita si intretinuta de Dumnezeu Insusi, care este VIATA, ci la mijloacele de existenta, care necesita munca cea de toate zilele. Aici cred ca tu ai cedat spiritualizarii…
Referitor la confesionala ta (confesional@ 2 / 2007): Nu ma ingrijorez pentru viata mea; cu smerenie marturisesc ca Slavitul Domn Isus imi poarta de grija. Ceeace ma ingrijoreaza foarte mult este risipa din viata mea, de timp, de resurse de tot felul, URGENTA de a-mi urma chemarea, de a valoriza harul care mi-a fost acordat, de a da la o parte nimicurile vietii si a alerga pentru a-mi castiga premiul, cum foarte bine spune apostolul Pavel in Evrei12:1…
Intr-un alt mesaj o sa va invit la o ceasca de ceai…exotic…Cu toata pretuirea, pentru ocazia de a posta aceste cateva ganduri. Scuze pentru mesajul prea lung!
- Versurile nu sint ale mele, ci ale lui Ionatan Piroşca
- Nu e vorba de nici o concluzie generală pe care să o fi tras din situaţia particulară; e vorba doar de un exemplu personal şi o afirmaţie de ordin general (puteam să le pun şi invers, cele două chestiuni nu conţin o conexiune explicită între ele)
- Voi comenta următoarea chestiune: “Cand eu afirm ca ‘fiecare dintre noi are o slujba seculara ca sa-si castige existenta’, afirm datoria fiecarui crestin si fiinta umana de a munci ca sa aiba ce manca…”
E de ajuns ca să amintesc situaţia poeţilor (a scriitorilor, în general) ca să dau un alt accent discuţiei. În care conceptul “muncă” e foarte important.
Dacă prin muncă ne referim la acel tip de activitate care se remunerează (fie şi prost), atunci resping chestiunea din lipsă de fundament teologic.
Şi ce nevoie are lumea de poeţi, nu-i aşa? Dar dacă poeţii ar aplica aşa, tehnic, sec, principiul “cîştigării existenţei”, nu am mai avea prea mulţi poeţi.
Recomand, pentru cei care simt că acordă prea mult timp muncii (poate că în România nu sînt chiar aşa mulţi ca în Occident) şi prea puţin lecturii poeţilor, cartea “Ghidul leneşului” (Editura Nemira).
Există două motivaţii explicite în Biblie pentru muncă: ca să nu fiu greutate pentru cineva şi ca să am să dau la alţii. Alte două motivaţii care rezultă din perspectiva biblică au de a face cu acceptarea blestemului divin şi cu recuperarea demnităţii umane prin muncă – ‘Un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi.’ (Prov. 22:29).
Să nu confundăm însă conceptul de performanţă cu cel de excelenţă.
Iată ce scriam anii trecuţi:
“Într-o societate de consum în care piaţa liberă este criteriul suprem, performanţa constituie unul dintre conceptele cheie care oferă autoritate. Managerii contemporani lansează companiile ultramoderne pe paliere de competiţie strânsă pentru a fi performante într-o astfel de lume. Chiar şi terorismul a ajuns să îşi desemneze campionii în termeni de performanţă.
Să existe vreo alternativă (creştină) la acest concept? Da. Excelenţa. Excelenţa poate duce la performanţă, dar nu este determinată de cerinţele pieţei libere şi de societatea de consum. Excelenţa nu îşi propune să obţină maxim de profit cu minim de investiţie. Excelenţa are de a face cu un alt fel de raport, cel dintre identitatea umană şi dinamica ei.
‘Un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi.’ (Prov. 22:29) Excelenţa nu înseamnă neapărat profesionalism, performanţă, un anumit nivel elitist de manifestare. Celui ce i s-a dat mult i se cere mult. Excelenţa are de a face cu iscusinţa omului în ceea ce face, cu priceperea lui, în sensul de percepere, cu autenticitatea existenţială. Creştinul ar trebui să propovăduiască o relaţie sănătoasă între identitatea individului şi diferitele contexte în care performează, mai ales într-o societate schizofrenică cum este cea postmodernă.”
Nu în ultimul rînd ar trebui să ne întrebăm: la ce folos să munceşti dacă nu ştii ce să faci în timpul liber? Sînt foarte îngrijorat de modul în care evanghelicii din România îşi consumă timpul liber.
Mai e nevoie să întreb cîţi evanghelici din România cunoaştem care să cînte la harpă (sau măcar la chitară clasică)?
- Azi am citit următoarele versuri:
“pasărea aceasta
cu o creangă
în cioc
îşi face cuib
sau aduce
ofrande
zeilor?”
Astfel revin la chestiunea muncii înţeleasă nu ca mijloc de existenţă, ci, din perspectiva creştină, în primul rînd, ca închinare:
Work Can be Worship
Max Lucado: “Our Wednesdays matter to him as much as our Sundays. He blurs the secular and sacred. One stay-at-home mom keeps this sign over her kitchen sink: Divine tasks performed here, daily. An executive hung this plaque in her office: My desk is my altar. Both are correct. With God, our work matters as much as our worship. Indeed, work can be worship.”
http://www.crosswalk.com/spirituallife/worship/11554503/
Batrane, am sa argumentez intr-un mod putin bizar.
Daca privim modul in care Dumnezeu isi descopera planul sau specific cu viata credinciosilor, este foarte interesant ceea ce se intampla.
Afirmatia cea mai apropiata de o chemare specifica la o lucrare anume, in Cuvantul lui Dumnezeu este “Daca doreste cineva sa fie episcop, doreste un lucru bun”(1 Timotei 3:1). (Da, stiu, marea trimitere vorbeste despre misiunea noastra, dar vorbim in contextul chemarii specifice.)
Se pare ca Dumnezeu onoreaza dorinta unui om de a sluji ca episcop, sau supraveghetor, sau pastor. Si aceasta dorinta, impreuna cu toate celelate elemente calificative exprimate in acel capitol, vor arata chemarea lui spre aceasta slujba, nu-i asa?
Asta nu inseamna ca, daca dorinta mea nu este sa fiu episcop, sau diacon, orice alta slujba ar trebui scoasa din calcul.
De cele mai multe ori Chemarea lui Dumnezeu este observata si confirmata dupa implementarea ei in viata noastra, nu inainte. Forma initiala este de dorinta, pasiune, pricepere intr-un anumit domeniu sau directie. Astfel unul se apuca de slujba de pastor si isi da seama ca nu are ce cauta acolo, iar altul se apuca de slujba de doctor, avand o pasiune pentru ea, si realizeaza ca acolo este cel mai bine aplicata inzestrarea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Oare nu acceasta este chemarea?
(da, chemarea implica mult mai multe aspecte, dar vorbim strict in registrul profesional).
Stiu, veti vorbi despre misionarii care au pe inima o anumita tara, sau regiune, pentru raspandirea Evangheliei. Slava Domnului pentru ei! Sunt o categorie deosebita de credinciosi, care au urmat calea pe care Domnul le-a pus-o inainte. Dar oare toti suntem chemati sa facem lucrul acesta, in acelasi mod? Cu siguranta ca nu. Vom putea fi misionari chiar in locul de munca in care suntem, pentru ca acolo ne putem exersa cel mai bine talentele si talantii pe care Dumnezeu ni i-a dat.
Asa inteleg eu conceptul de chemare specifica din partea lui Dumnezeu.
Imi plac exemplele lui Alin din Max Lucado despre munca inteleasa ca forma de inchinare. Principiul se aplica foarte bine la orice fel de slujba!
@Alin : sincer, si fara intentia de a polemiza : argumentarea despre poezie si excelenta mi se par cel putin…obscure, (Alin : « Excelenţa nu înseamnă neapărat profesionalism, performanţă, un anumit nivel elitist de manifestare.”), iar citatul din Lucado de-a dreptul discutabil… : „Indeed, work can be worship…” N-am citit cartea lui Lucado, am vazut doar prezentarea pe Internet. Insa, aceasta formulare a lui Lucado imi pare ca se inscrie intr-o desacralizare si banalizare a inchinarii…Cred ca daca Tozer ar fi citit aceasta afirmatie, ar fi fost dur si radical: „Sacrilegiu pur si simplu”. Eu cred ca inchinarea adevarata este NUMAI prin Isus. Acolo jos, ingenunchiati, in fata crucii Lui, – singurul loc unde suntem cu adevarat egali inaintea lui Dumnezeu -, se intilnesc saracii si miliardarii, tamplarii si poetii, sclavii si nobilii, toti avand o „calitate” comuna si esentiala…: pacatosi mantuiti prin credinta in Harul Atotsuficient al lui Isus. Dincolo de asta sunt detaliile nesemnificative…
Munca este si ramane o necesitate pentru conditia noastra umana actuala, de fiinte decazute. Dumnezeu ne-a promis insa ca, raminind in ascultare de El, El va binecuvanta „rodul muncii noastre”, va face mult din putinul nostru, de ajuns din insuficientul nostru.
Munca insa nu este inchinare, cel putin nu in sensul in care ne-o prezinta Scripturile. Este foarte adevarat ca ne putem ruga in timp ce lucram, Il putem lauda pe Dumnezeu si-I multumi…Dar cred ca adevarata inchinare, pe care au experimentat-o si despre care au vorbit profetii Vechiului Testamant, Domnul Isus si apostolii, si mai aproape de noi, oamenii evlaviosi de dupa secolul al 14-lea, ne vorbesc despre un fel de inchiare care nu poate fi facuta decat in odihna, in „ingenunchiere”; si este foarte dificil sa te inchini cu adevarat dand din maini sau facand un alt lucru care te solicita fizic sau intelectual. Inchinarea, in sens strict biblic, inseamna prosternere, recunoasterea ca nu esti la inaltimea Lui, ci doar o fiinta decazuta si complet dependenta de harul Lui. Se face in liniste si odihna inchinarea, pentru a ne putea impregna cu adevarul ca El este originea tuturor lucrurilor cu valoare vesnica, prin El exista toate lucrurile si El este finalitatea tuturor lucrurilor care au realmente importanta…
Apoi: divagatia ta despre conditia poetului mi se pare interesanta dar cred ne-ar putea deturna de la tematica acestei discutii; ar putea, fara indoiala, sa faca obiectul unei alte dezbateri. As mentiona doar ca-mi place sa citesc poezie si am avut privilegiul sa-l fi cunoscut pe regretatul poet Ioan Alexandru si sa-l fi intalnit pe Costache Ioanid…
Intrebarea ta retorica : „Mai e nevoie să întreb cîţi evanghelici din România cunoaştem care să cînte la harpă (sau măcar la chitară clasică)?”, imi pare o expresie a unui complex de inferioritate in raport cu „intelepciunea acestei lumi”. Nu stiu in ce mediu te misti tu dar eu am intilnit eruditi evanghelici si chiar buni cunoscatori ai muzicii, este drept, cu precadere ai unui fel de muzica…Si eu cant la instrumente dar mediocru…Apropos de harpa: Este un instrument foarte rar, chiar si in cateva din tarile cu traditie muzicala: Germania, Elvetia, Anglia, Franta…
De fapt, revenind la tematica in discutie, adica riscand sa ducem „discuţia pe un palier “pios”, as reaminti ca ceece defineste un crestin este chemarea lui si nu munca sau cariera lui. Cred ca chemarea noastra poate innobila munca noastra, sa facem munca cu bucurie, „ca pentru Domnul”. Un evanghelist poate sa lucreze ca maturator pentru a-si atinge scopul de evanghelist. (Cunosc o astfel de persoana, un prieten de-al meu din Elvetia !). Munca si cariera sunt mijlocul si nu scopul, iar chemarea si inchinarea sunt scopul pentru care am fost creati, alesi si mantuiti in Isus.
Asi vrea sa ne intoarcem la importanta intrebarii adresate de Ioana: Carieră sau chemare?
Conform Scripturii aceste doua incrediente nu pot fi despartite, deoarece Dumnezeu isi implineste planul Sau prin aceste doua criterii.
Cariera (locul de munca) este importanta, deoarece fara aceasta nu voi putea sa-L slujesc pe Dumnezeu. In acelasi timp este important sa intelegem ca chemarea pe care Dumnezeu o da fiecarui personaj este ca acesa sa-I slujeasca Lui acolo unde acesta este asezat.
Cosmin Pascu
V-am promis o ceasca de ceai exotic…Nu pot spune ca-mi place ceaiul in mod special- prefer cafeaua -, dar imi aminteste de ceaiul tuareg, baut in Niger, o tara din Africa de Vest. Prietenul meu Balilan, un credicios tuareg, mi l-a pregatit odata in felul traditional tuareg. Ceaiul cel mai savuros – spunea el, – se varsa in ceasca de la inaltimea unei camile…(Camila este « unitatea de masura » in lumea nomazilor tuaregi : Ei au 14 expresii diferite pentru camila…). Folosesc ceaiul negru sau verde, chinezesc. Intr-un ceainic se pune un pahar de apa, o portie mare de ceai, si foarte, foarte, foarte mult zahar. Rezulta un fel de sirop de ceai, foarte tare. In zatul ramas se adauga apa si se face al doilea ceai ; si iarasi, in zatul ramas se adauga apa si se prepara al treilea ceai…Curtoazia africana cere sa bei macar prima si a doua ceasca de ceai. Al treilea fiind mai slab, este de obicei rezervat copiilor. Va asigur ca este un ceai foarte bun si foarte tare, si nu este recomandat sa-l beti seara…
Mulţumim, Teodor pentru ceaiul exotic… Trebuie încercat, deşi mie nu îmi plac lucrurile foarte dulci
@Teodor:
“Ceeace ma ingrijoreaza foarte mult este risipa din viata mea, de timp, de resurse de tot felul, URGENTA de a-mi urma chemarea, de a valoriza harul care mi-a fost acordat, de a da la o parte nimicurile vietii si a alerga pentru a-mi castiga premiul”… poate fi spusă şi astfel: “cel mai teamă îmi este să nu îmi folosesc potenţialul pe care mi l-a dăruit Dumnezeu.”
Nu asta sunt talanţii? Urmarea unei chemări este punerea talanţilor în negoţ, în piaţa în care ne-a aşezat pe fiecare Domnul.
Cred însă că închinarea mea nu depinde de poziţia în care stau, nici de liniştea din jurul meu. Felul în care trăiesc în întregime, este închinare. Deci şi munca pe care o fac, prin simplul fapt că folosesc ceea ce Dumnezeu a pus în mine.
@ toti:
Cred că atâta timp cât nu cariera este scopul, ci chemarea, chemarea poate avea şi calitatea de carieră.
Oameni ca Max Lucado, John Ortberg, Ravi Zacharias si toti ceilalti ca ei, şi-au urmat chemarea. Dar putem spune că au o carieră, nu?
Ca să ne întoarcem la Scriptură, şi Iosif a făcut carieră în Egipt. Urmând chemarea pe care Dumenzeu i-a făcut-o
Am trecut azi sa vad ce mai faceti… si ma vad nevoit sa zic si eu ceva…dar fara sa vreau sa ofensez pe cineva…
Daca vorbim despre “chemare ” in sensul biblic eu inteleg urmatorul lucru: Chemarea este o decizie si nu este un act premeditat.
Cand a fost chemat Saul pe drumul Damascului nu si-a facut un plan “gata de maine am sa fiu apostol al lui Dumnezeu” si nici ucenicii nu sau gandit ca va veni o zi cand chemarea lui Isus le va schimba radical viata. “va voi face pescari de oameni” suna chemarea fata de cariera navodului practicata de ei pana atunci.
Chemarea lui Dumnezeu se refera strict la lucrurile spirituale, la cele care au de a face cu Imparatia Cerurilor.
Eu ma refer la o chemare specifica cand Dumnezeu cheama pe cineva specific intr-o anumita lucrare. Daca va referiti la altfel de chemare, va rog explicati foarte clar despre ce fel de chemare e vorba…
Eu in interventia mea nu vorbesc de chemarea tuturor oamenilor la pocainta sau crestinilor la sfintenie.
@ioa spune: “Cred că atâta timp cât nu cariera este scopul, ci chemarea, chemarea poate avea şi calitatea de carieră.”
E foarte clar atat timp cat nu urmezi scopul care ti l-ai propus acel lucru nu poate sa fie o cariera. Atunci cuvantul de cariera nu are sens.
Sa luam un exemplu mai sus amintit. “project manager” intr-o firma de succes, poate fi multinationala.
Care ar fi cariera, care e scopul, care e chemarea?
- Daca stam si ne gandim la Iosif Dumnezeu nu i-a facut nici o chemare in Egipt. Acolo l-au vandut fratii lui. A fost un lant de evenimente in care Iosif a aratat credinciosie lui Dumnezeu. Cred ca scopul lui Iosif a fost sa-i fie placut lui Dumnezeu si asa Dumnezeu i-a dat trecere inaintea oamenilor implinindu-si totodata planul sau de a forma un popor.
@PaulO … da argumentele tale sunt chiar bizare…
„daca cineva doreste sa fie episcop e un lucru bun“ pana si Pavel spune ca aceasta expresie e adevarata, dar nu e suficient, cu alte cuvinte daca iti doresti nu inseamna ca si poti fi…
In contextul imediat urmator arata foarte clar conditiile. Pot sa amintesc aici cuvantul lui Dumnezeu care spune foarte clar in Efeseni 4:11 “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători.”
In concluzie eu prin chemarea pe nume a lui Dumenezeu facuta unui om inteleg implicarea lui in cele spurituale conform principiilor din NT.
Daca Dumnezeu ti-a facut o chemare intr-un mod evident, sa faci o anume slujba este clar ca ea este in domeniul spiritual.
Dar tot asa Dumnezeu te poate folosi in anumite oportunitati cand ai o slujba seculara, dar asta e datoria fiecarui copil al Lui sa-i stea la indemana. In al douilea caz eu sunt de parere ca chemareanu apare intr-un mod evident in viata celui implicat. Ci pur si simplu poate observa cum Dumnezeu se foloseste de anumite ocazii pentru a-si iplini unele planuri.
Daca eu termin facultatea si devin dentist, asta e chemarea lui Dumnezeu pentru mine? Dar ce Dumnezeu are nevoie de dentisti? Daca eu voi propovaduii evanghelia unui coleg si-l primeste pe Dumnezeu, asta nu din cauza ca sunt dentist. Asta pentru ca il iubesc pe Dumnezeu si-L marturisesc. Asta e o chemare care o avem toti, si nu are legatura cu cariera. Am facut cea ce eram datori sa facem.
Daca vrei sa faci o “cariera” din Evanghelie atunci ocupa-te numai de asta si aia sa fie preocuparea ta principala.
@Cosmin spune “Conform Scripturii aceste doua incrediente nu pot fi despartite, deoarece Dumnezeu isi implineste planul Sau prin aceste doua criterii.”
Da-ne argumentul Scripturii ca nu pot fi despartite…
Dece nu pot fi despartite? Sau poate nu intelegem acelasi lucru prin cariera si chemare. Hai sa le defineasca cineva… sa ne lamurim.
Exista si o chemare a vocatiei inntr-o slujba seculara, fara a avea legatura cu credinta…. si de aceasta putem vorbi sau doar de cele spirituale?
Draga Vlad,
Doctorul Luca si-a folosit carierea sa de doctor medical in calatoriile misionare ale lui Pavel. Vezi Faptele Apostolilor.
Lidia in acelasi capitol se foloseste de poztia acesteia de a deschide casa ei pentru infintarea unei grupari crestine.
Theofil (Luca 1), se foloseste de pozitia sa de finantator pentru ceea de a trei-a Evanghelie.
Iata cateva exemeple a unor crestin care prin carierea acestora s-au lasat condusi de Cel care i-a chemat la slujire.
PS. atat cariera cat si credinta sunt daruri pe care le primim de la Tatal. Care este motivul pentru care alegem sa conditionam ce facem cu acestea?
Cu stima si respcet, Cosmin
Draga Anticar,
Raspunsul la intrebarea ta este Da si NU!
Da – in faptul ca suntem chemati sa traim viata noastra inaintea lui Cristos si inaintea societatii.
Nu – omul fara Dumnezeu nu poate face nimic. Totusi, este corect sa manifestam ca omul poate avea o carierea fara Dumnezeu, insa acesta nu poate sa nu aiba o credinta. Fie ca credem in Dumnezeu sau nu, credem in ceva.
Astfel dar, omul care crede in Cristos are viata, pe cand cel care nu crede in El (la locul de munca) nu are viata. Iar prin faptul ca acesta nu are viata, acesta traieste intr-o minciuna.
Dulaismul postmodern trebuie stins. Este incorect sa diferentiem aceste doua lucruri. Fie suntem credincioasi fata de ceea ce Dumnezeu ne-a dat (cariera si credinta) fie nu suntem.
Separarea celor doua aspecte (fizic de spiritual) este o metotodologie greaca si nu ebraica (biblica), Trebuie sa ne oprim din aceasta ipocrizie de a ne atintii ochii doar asupra unui singur aspect (secular sau spiritual), Ambele trebuiesc sa fie imperuna, altfel omul distruge planul lui Dumnezeu.
Daca Dumnezeu i-a dat omului in stapanire tot ceea ce este in jurul sau, acesta trebuie sa fie credincios in toate lucrurile. In acelasi timp, acesta trebuie sa fie multumitor (precum Pavel scrie) in TOATE lucrurile.
Cu stima si respect, Cosmin
Mai luaţi o ceaşcă de ceai
Cosmin, ai punctat foarte bine. De ce separăm fizicul de spiritual? Vi se pare blasfemie să fie considerată chemare specifică a lui Dumnezeu, o meserie, fie ea de dentist sau artist?
Simt un aer de supra-spiritualizare a lucrurilor. Şi aici în discuţie şi în jurul meu printre creştini.
Cum ar arăta vieţile noastre dacă am trăi ca şi când am avea o chemare specifică de la Dumnezeu. Unică, croită pe măsura noastră… Nu doar sloganuri despre evanghelizare şi slujirea altora. Ci vieţi în care fiecare situaţie, fiecare zi de muncă, sunt oportunităţi de a ne trăi chemarea.
Imi permit sa-mi exprim si eu intelegera cu privire la chemarea specifica pe care Dumnezeu ne-o face fiecaruia la un moment dat…si parerea mea se aseamna poate cu a mai multor ante comentatori mie, si daca aceasta intelegere a “noastra” este potrivita cu Scriptura s-o primim ca de la Domnul.
Chemarea Lui Dumnezeu este doar in lucrarea Lui, scopul principal este slava Lui, largirea imparatiei Lui, ci in nici un caz succesul,realizarea,satisfacerea noastra pe pamantul acesta.
Si daca ne uitam in Cuvantul Lui Dumnezeu vom gasi numeroase exemple in care Dumnezeu a chemat pe oameni in anumite lucrari si in toate fara exceptie ei au renuntat la vechea lor ocupatie sau “cariera” si s-au dedicat intrutotul chemarii ceresti, atunci cand Domnul Isus a chemat pe ucenicii sai spune biblia ca “ei au lasta totul si au mers dupa El”, asta nu inseamna ca nu au mai pescuit niciodata,ii vom gasi mai tarziu la invierea lui Isus din nou pe mare pescuind, dar PREOCUPAREA LOR PRINCIPALA n-a mai fost niciodata pescuirea de pesti ci cea de oameni.
@Cosmin
Luca era doctor si in adevar cred ca s-a folosit de cunostinta lui de doctor in calatoriile lui misionare dar in nici un caz nu asta a fost chemarea Lui Dumnezeu ptr El, el era doctor inainte sa devina un copil a Lui Dumnezeu, Dumnezeu nu l-a chemat pe Luca pt ca avea nevoie de un doctor ci mai degraba l-a chemat sa vesteasca evanghelia altora, si sa scrie doua carti din biblie de folos cresterii noastre astazi… si principiul se aplica de asemenea si la celelate exemple pe care le-ai dat.
De multe ori avem o impresie gresita crezand ca Dumnezeu ne cheama ptr ca ere nevoie de noi, de talentele noastre, ca si cum fara noi El nu si-ar putea implini planurile, nu nu El are nevoie de noi ci noi avem nevoie de Dumnezeu.
@Ioa
Cu privire la “aerul de supra-spiritualizare”(insusi expresia este gresita, ori esti spiritual ori esti firesc, nu poti sa fi putin spiritual) , trebuie sa fim duhofnicesti, trebuie sa gandim duhofniceste, lupta nostra este spirituala (Efeseni 6:12) , in spatele a tot ce se intampla in lumea fizica este o mare lupta la nivel spiritual, asadar sa nu traim ca si cum am mosteni pamantul acesta, sa ne aducem aminte ca suntem doar calatori inspre o alta tara mai buna.
Si apoi avem inaintea noastra un nor asa de mare de martori (Evrei 11:36-40) oameni care au raspuns chemarii Lui Dumnezeu cu toata inima si si-au uramat-o platind pretul suprem, insusi viata lor…au suferit batjocuri,batai, inchisoare,au fost ucisi cu pietre,taiati in doaua cu fierestraul,chinuiti; au murit ucisi de sabie,au pribegit imbracati cu cojoace ci in piei de capre,lipsiti de toate,prigoniti,munciti,…..si in fata lor noi vrem sa mostenim aceiasi imparatie fara a iesi din sfera noastra de confort,fara a renunta la nimic,cu o cariera stralucita si plina de sccese, traind o viata fara jertfa cand altii au dat totul????? credeti ca asta e chemarea Lui Dumnezeu ???
Pace si har!
Ioana, permite-mi sa imi torn jumatate de ceasca …
Parerea mea este ca nimeni nu poate spune ca e mai bine cu miere sau fara. Nu cred ca se va ajunge niciodata la o concluzie comuna atata timp cat se vorbeste despre chemare si cariera la modul general, pentru ca fiecare om are o chemare diferita. De aici incepe totul. Apoi urmeaza: circumstantele diferite, modul in care este inteleasa (diferit) si felul in care se raspunde- tot diferit. Ceea ce (din pacate) ma uimeste foarte tare este faptul ca aici – spre deosebire de alte site-uri crestine, parerea celuilalt este apreciata si respectata. Apreciez foarte mult lipsa replicilor neprietenoase, avand in vederef aptul ca parerile sunt destul de diferite !
Felicitari , Ioana pentru felul in care ai raspuns la CHEMAREA de a face un ceai asa de gustos!
Mulţumesc, Lavinia!
Bine ai venit în Ceainărie! Sper să fie şi să rămână un loc în care fiecare este ascultat şi oricine îşi poate spune punctul de vedere.
Scopul nici nu este să ajungem la aceeaşi concluzie. Ci să ne sfătuim, să ne gândim împreună, să vedem şi alte puncte de vedere, să primim din înţelepciunea celor mai experimentaţi şi să creştem în toate privinţele.
Cred ca istoria Mariei si Martei ne-ar putea ajuta la rezolvarea dilemei in discutie : Chemare sau Cariera ? Chemarea lui Isus a fost aceasta : « Invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima… », iar Maria a vrut sa profite din plin de vizita acestui Oaspete atat de deosebit, de Unic si Incomparabil… ; ii sorbea cuvintele. Marta insa, era o persoana practica, prea practica ca sa aiba timp sa inteleaga ocazia de a-L avea in casa pe Musafirul Ceresc. Iar El, Musafirul, puncteaza: “Un singur lucru trebuieste, are importanta cu adevarat… » Raspunsul la chemarea lui Isus este singurul lucru important, care ne trebuieste cu adevarat, toate celelalte vor trebui sa sa fie supuse acestui unic scop. Ele, acestea, vor avea sau nu vor avea vreo importanta, in raport cu acest unic lucru, cum spunea Isus, adica…: Chemarea Lui, Slujirea Lui, ascultarea de El…Gasindu-ne in aceasta voie a Lui, chiar si un pahar de apa dat unuia, are valoare in Imparatia Lui, unde Dragostea si credinta dau valoare lucrurilor pe care le facem. Fara dragoste, (1Corinteni 13…), nici inteligenta noastra stralucita, nici talentele spirituale, nici chiar sacrificiul in slujire, NU FOLOSESC LA NIMIC.
Pe de alta parte, a face cariera, in sensul propriu al cuvantului, inseamna a ne inscrie pe o cale, pe un drum, cu scopul de a avansa pe treptele scarii sociale, pentru a ne asigura o pozitie buna in societate. A face cariera intr-un domeniu inseamna a parcurge o serie de etape care sa te propulseze cat mai sus…In cele mai multe cazuri, cei ce vor sa faca cariera n-o fac pentru bani doar, ci mai ales pentru satisfacerea ambitiilor personale…
Nu oricine isi face bine meseria face si o cariera din asta, sau cel putin nu in sensul propriu al cuvantului, pentru ca nu vor fi intentiona neaparat sa ajunga pe « creasta valului » acestei lumi…De fapt, aceasta notiune de cariera se refera in mod special la ocupatii foarte « vizibile » in societate : cariera de medic, scriitor, avocat, politician, cariera de diplomat… In toate aceste cazuri, a face cariera inseamna parcurgerea unui lung drum, avand in minte un scop…
Cariera face apel in primul rand la talentele noastre, la abilitatile noastre care ne fac capabili sa facem fata competiei, sa ne impunem in fata altora, sa castigam cat mai mult si cat mai repede…Cariera nu are nevoie de credinta noastra ci de inteligenta noastra, si de abilitatile noastre naturale sau insusite prin educatie, studiu, disciplina…
Va veti intreba poate daca un crestin poate sa faca politica, sa fie un medic foarte bun, un avocat recunoscut : Categoric da !, dar nu neaparat pentru ca fac din meseria lor o cariera ci pentru ca raman fideli chemarii, aceea de a-L sluji pe Domnul Isus acolo unde se gasesc, si ca urmare Domnul binecuvinteaza lucrul lor…
Este posibil, ca raspunzand chemarii Domnlui Isus sa valorificam si vocatia noastra seculara dar nu este absolut obligatoriu sa se intimple intotdeauna asa. Atunci cand Isus ne cheama sa-L urmam, El asteapta raspunsul credintei noastre, El ia in calcul harul Sau si nu inclinatia noastra naturala, talentele noastre…, nu c-ar fi rele in primul rand, dar sunt incapabile sa serveasca scopului divin, de mantuire a oamenilor….Au exista foarte multi oameni chemati de Isus sa faca lucruri pentru care ei nu aveau o vocatie speciala (Vezi Moise, si reactia lui la chemarea lui Dumnezeu…), dar au ascultat de El si El a facut din ei oameni de care s-a folosit in mod stralucit la inaintarea Imparatiei Lui. (Wiliam Carey a fost un simplu cismar care a ajuns sa traduca Biblia in foarte multe limbi din India…) Chemarea lui Isus face apel la credinta si la ascultarea noastra, la a-L urma pe El.
Felicitari Ioana!
Astazi am savurat si eu putin din ceaiul vostru…imi place ca puteti impartasi idei, convingeri, descoperiri pe care Dumnezeu vi le face specific, fiecaruia in parte.
Cred ca aceste discutii sunt ziditoare.
Din experienta mea, pot spune ca momentele din viata de crestin, in care am simtit ca intradevar am bucurie si implinire, au fost acelea in care am putut impartasi despre ceea ce Domnul Isus Cristos a lucrat in viata mea si a familiei, momentele in care am putut impartasi despre intoarcerea mea la Dumnezeu, momentele in care am putut alina un suflet, vorbindu-i despre ingrijorare, aratandu-i promisiunile lui Dumnezeu din Filipeni 4:6,7,13…
Nu aceleasi satisfacii le-am avut la serviciu…dar am convingerea ca Dumnezeu ne aseaza acolo unde este nevoie de noi…El are intotdeauna un SCOP.Nimic nu este intamplator.Fiti binecuvantati!
Spunea apostolul Pavel in Efeseni 1:17-18 : “…mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui…”
Iar in epistola catre Evrei citim despre o “chemare cereasca”…
Cred ca numai pentru o astfel de chemarea avem nevoie de o “luminare a inimii”, ca sa putem intelege “miza” acestei chemarii. Numai o astfel de chemare, inalta, la partasie cu Dumnezeu, este chemarea pentru care merita si este absolut necesar chiar sa ne lepadam de noi insine, sa ne purtam crucea, ca sa castigam premiul chemarii ceresti…
@Ioa: Scuze pentru aceasta…supra-spiritualizare. In opinia mea, chemarea lui Isus, Regilor Regilor, nu poate fi decat spirituala; si nu putem atinge tinta acestei chemari decat prin Duhul Lui…Toate celelalte lucruri, pentru un crestin nascut din nou, decurg din raspunsul lui la aceasta chemare: “cariera” lui, impactul lui in societate, slujirea lui…
Amin, Teodor.
[Cred că o lămurire este necesară:
Expresia pe care am folosit-o - "supra-spiritualizare" - a vrut să fie un îndemn la a aduce discuţia la un nivel mai concret, mai practic, pentru a ne ajuta în umblarea noastră de zi cu zi. Să coborâm din sfera ideilor teologice la aplicarea respectivei teologii.
Sunt ferm convinsă că din momentul în care un om devine copil al lui Dumnezeu, orice lucru din viaţa lui are implicaţii spirituale.
"Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti." Efeseni 6:12 ]
Domnul să ne dea înţelepciune şi discernământ spiritual pentru a auzi şi a asculta chemarea Sa.
Iata cateva ganduri extraordinare scrise de John Ortberg in “Daca vrei sa umbli pe apa trebuie sa cobori din barca”. Ele sunt menite sa descopere din nou distinctia clara intre cariera si chemare, distinctie practic inexistenta intr-o societate materialista ca a noastra.
“Societatea americana nu mai vorbeste despre chemare. Se vorbeste acum despre cariera. Cu toate acestea pentru multi oameni cariera devine altarul pe care isi sacrifica vietile. Benjamin Hunnicut este isoric specializat in istoria muncii, la Universitatea Statului Iowa. El observa ca munca a devenit noua noastra religie careia ii daruim timpul si inchinarea noastra. Pe masura ce oamenii petrec tot mai putin timp cu familia, comunitatea si credinta, ei isi concentreaza atentia spre cariera, sprand sa gaseasca sensul, identitatea si respectul de care au nevoie.
Chemarea, care este ceva ce fac pentru Dumnezeu este inlocuita cu cariera, care ameninta sa devina dumnezeul nostru.
Cariera este ceva ce aleg pentru mine; chemarea este ceva ce primesc.
Cariera este ceva ce fac pentru mine; chemarea este ceva ce fac pentru Dumnezeu.
Cariera imi promite statut social, bani sau putere; chemarea promite dificultati si uneori chiar suferinta dar si ocazia de a fi folosit de Dumnezeu.
Omeneste vorbind, cariera te duce in sus; chemarea te duce de obicei in jos.
O cariera se finalizeaza cu pensionarea si multe jucarii.
Chemarea nu se inchieie pana la moarte.
Recompensele unei cariere pot fi vizibile dar sunt temporare.
Semnificatia unei chemari dureaza vesnic.
Cariera poate fi distrusa de multe evenimente- nu acelasi lucru se poate spune despre chemare. Cand Dumnezeu te cheama, El iti da puterea de a implini chemarea chiar si in cele mai vitrege circumstante.
Scriptura este plina de oameni care au fost dusi in robie, capturati si trimisi in exil, aruncati in inchisoare. Carierele lor nu aratau foarte promitator dar si-au implinit chemarea in mod extraordinar.
Faraon avea o cariera- dar Moise avea o chemare.
Potifar avea o cariera- dar Iosif avea o chemare.
Haman avea o cariera – dar Estera avea o chemare.
Ahab avea o cariera- dar Ilie avea o chemare.
Pilat avea o cariera -dar Isus avea o chemare.
Uneori in providenta lui Dumnezeu, sfarsitul unei cariere este de fapt inceputul unei chemari.
Si tu ai o chemare!
Ai descoperit-o ?”
Imi place enorm de mult ce ai scris aici!!! In situatia asta ma simt eu in momentul de fata. Mi-am zis in inima mea si mai mult doar pentru mine ca vreau sa fac insasi lucrarea o meserie, as vrea sa imi dedic viata in acest sens si acum sunt intr-un moment de rascruce cand trebuie sa gandesc bine. Daca fac din lucrare o meserie va fi greu si voi intampina dezaproburi… dar vreau sa aleg cu miere:D
Ma bucur daca ai gasit aici un gand sau poate mai multe care sa te incurajeze! Domnul sa iti dea intelepciune si curaj sa alegi calea pregatita de El. De obicei este si calea mai grea…
Cariera poate aduce Binecuvantare daca o faci an slujba lui Dumneze.
Eu as zice ca toti tinerii trebuie sa aiba o cariera buna desavarsita si placuta an mana lui ISUS Asa as vrea sa am si eu o cariera,oricum mersi ioana