Este remarcabilă continuitatea căutării lui Dumnezeu de către oameni de-a lungul istoriei, în fiecare cultură şi în fiecare regiune de pe pământ.

Conceptele despre Dumnezeu sunt însă diferite. Întrebarea „există Dumnezeu?” este una comună, însă răspunsurile  la întrebările „cine este El?” şi „ ce vrea El de la noi?” ne împart.

În timp ce iudaismul, creştinismul şi islamismul spun că există un singur Dumnezeu, în multe culturi există credinţa că cerul este populat cu o mulţime de zeităţi. Fiecare din aceşti zei au sarcini specifice…. Totodată, zeii sunt consideraţi a avea un caracter asemănător celui uman fiind capricioşi, excentrici şi adesea periculoşi sau răutăcioşi.

În era creştină aceşte zeităţi au fost înlocuite de „sfinţi”, iar în unele medii creştine Dumnezeu este privit având caracterul uman.

Plecând de la acest concept, au apărut diverse curente filozoficeşti religioase care au încercat să răspundă întrebărilor pe care şi le pun oamenii despre Dumnezeu.

Unii spun că este imposibil să-l cunoşti pe Dumnezeu…alţii spun că este doar un singur Dumnezeu, adevărat şi etern, care este întruchiparea a tot ce este bun şi minunat.

Când apostolul Pavel a vizitat Atena, în anul 50, a găsit acolo un altar închinat unui Dumnezeu „necunoscut” (Faptele Apostolilor 17).

Conform tiparului acelei religii, existenţa unui astfel de altar este justificată, întrucât cei ce se închinau mai multor zei credeau că poate să mai existe unul care nu poate fi recunoscut şi de aceea rămâne necunoscut. Acel altar reprezenta concluzia la care au ajuns religiile şi filozofiile în căutarea lui Dumnezeu.

În acest context, Pavel a prezentat mesajul prin care Dumnezeu nu dorea să fie şi să rămână „necunoscut”. Fireşte că acest mesaj a produs o mare agitaţie.

Astfel de concepte au renăscut şi în sfera creştinismului (când vorbim de sfera creştinismului vorbim de absolut toate religiile caracterizate a fi creştine).

Poate cineva să-l cunoască pe Dumnezeu? Aceasta este întrebarea fundamentală.

Marea majoritate a umanităţii crede că există Dumnezeu… dar rămâne în întuneric. Prin urmare suntem dependenţi de El, ca El să ni se reveleze. Aceasta este învăţătura Bibliei.

Creaţia arată înţelepciunea, bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu. Totuşi, ea NU este Dumnezeu!

Cineva ar putea întreba: „Ce se întâmplă când Creatorul intră în creaţia Sa?”

Există doar două posibilităţi: fie creaţia s-ar dezintegra pentru că nu ar putea cuprinde un creator infinit, fie Creatorul s-ar limita pe Sine Însuşi. În scrisoarea către creştinii ce locuiau în oraşul Filipi, apostolul Pavel descrie acest lucru. Vorbind despre moartea şi învierea Domnului Isus, care avusese loc cu 20 de ani mai înainte, el spune: „El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:6-8)

Religia nu este nimic altceva decât o descoperire a dorinţei omului de a-l cunoaşte pe Dumnezeu.

Isus Hristos este „sfârşitul religiei”. El este Dumnezeul care ne caută. Dumnezeu a devenit vizibil prin Isus, care a spus: „Cine m-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9)

Viaţa fiecăruia este un altar închinat cuiva. Altarul vieţii tale cui este dedicat?

Dumnezeul necunoscut s-a revelat pe Sine Însuşi şi datorită acestui fapt, El poate fi găsit de fiecare dintre noi!

S-au folosit fragmente dintr-un articol apărut în revista „Neues Leben”

Marius Chiciudean