Brasovul Evanghelic

Interviu cu Shelly Pordea

Shelly Pordea s-a născut într-o familie creştină baptistă în anul 1975, în St. Louis, Missouri, SUA. Mergea de trei ori pe săptămână la biserică, apoi a fost înscrisă la grădiniţa şi şcoala bisericii. La vârsta de 4 ani a înţeles că are nevoie şi ea de Mântuitorul, şi L-a acceptat pe Domnul Isus în inima ei în octombrie 1979. părinţii ei au fost foarte activi în biserică, iar viaţa familiei era planificată după programul bisericii, un lucru pe care îl apreciază şi astăzi şi încearcă să îl practice şi cu copiii ei.

În anul 1993 a intrat la facultate în statul Indiana, la Hyles-Anderson College, unde a studiat timp de 4 ani pedagogia creştină. La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu George Pordea, în 30 decembrie 1995. În anul 1999 s-au mutat în România, şi peste un an Domnul i-a chemat la Braşov. Împreună cu soţul ei, au 3 copii: Michayla, Jack şi Bobby. După naşterea fetiţei, timp de 9 ani a stat acasă pentru a se ocupa de creşterea copiilor lor. Nu regretă nici un moment petrecut acasă cu ei şi Îi mulţumeşte Domnului că a avut oportunitatea să se investească în ei. Timp de 5 ani a făcut un program de homeschooling (educaţie la domiciliu), iar acum predă la Şcoala Americană din Braşov, unde sunt înscrişi toţi trei copiii.

Interviu realizat de Ioana Zamfir pentru Revista Impuls nr.10

:: Astăzi prietenia este pe buzele şi feţele tuturor, dar de fapt niciodată în istorie omenirea nu a fost mai plină de răutate. Cum putem găsi înţelesul real al prieteniei în vremurile în care trăim? Ce înseamnă de fapt o prietenie adevărată?

Eu nu cred că există prietenie adevărată fără Domnul Isus Cristos. Asta nu înseamnă că nu pot fi o prietenă adevărată pentru o persoană necreştină, ci înseamnă că nu pot să arăt cuiva dragostea adevărată fără să-i spun de Salvatorul meu. Numai prin El poţi găsi, în orice vreme, o prietenie adevărată. Proverbe 18.24 spune că “este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” Trebuie să fim noi prieteni adevăraţi ca să obţinem o prietenie adevărată! Proverbe 17:17 spune „Prietenul adevărat iubeşte oricând…” De multe ori ne este greu să acceptăm acest cuvânt: „oricând”, dar exact asta vrea Dumnezeu din partea noastră. Trebuie să fim gata să fim prieteni adevăraţi, adică să iubim oricând. Am luat o decizie când eram în facultate, provocată fiind de un mesaj din partea pastorului, şi anume, să decid eu să fiu un prieten adevărat. Am şi scris câteva rânduri în Biblia mea, şi m-am hotărât să nu mă uit la ce face persoana cealaltă, doar să-mi fac partea mea. Indiferent de circumstanţele vieţii, voi încerca să arăt dragostea lui Dumnezeu celor numiţi prietenii mei. Nu cred că trebuie să fiu foarte apropiată de cineva ca să ne numim „prieteni”, pentru că întotdeauna pot să fiu eu „prietenoasă”.

::   Mulţi oameni fac din afirmaţia „Dumnezeu este prietenul meu” o bază pentru viaţa lor. Cum ne putem relaţiona la Dumnezeu ca şi prieten, dar în acelaşi timp ca şi Dumnezeu Suveran?

În primul rând, nu cred că ştiu toate răspunsurile. Îl cunosc pe Dumnezeu prin Fiul Lui, Domnul Isus, de aproximativ 29 de ani, şi totuşi sunt zile în care mă tem de El într-un sens pentru că ştiu că vorbesc cu Dumnezeul Creator, şi sunt alte zile în care simt că stau în braţele Lui blânde. Avem o relaţie părinte-copil, şi probabil, ca la fiecare relaţie de acest gen, avem zile şi zile. El este neschimbător, iar eu, o păcătoasă. Psalmul 111.10 spune: „Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci”. Mă tem de El pentru că ştiu că are puterea să mă judece, şi este un lucru înţelept să nu vreau pedeapsă din partea Lui. Dar în acelaşi timp, Îl iubesc ca Tată pentru că ştiu că El mă iubeşte. I Ioan 4.9-10 spune: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” Dacă ai o relaţie personală cu Dumnezeu cred că poţi să începi să înţelegi astfel de sentimente care par contradictorii, dacă nu, n-ai cum să le înţelegi. Personal cred că va dura o veşnicie să aflăm cum putem să-L cunoaştem ca Dumnezeu suveran şi ca prieten, şi totuşi, nu vom ajunge la capătul măririi Lui!

::  Ce Îl determină pe Dumnezeu să considere pe cineva „prietenul Lui”?

Biblia ne dă răspunsul la această întrebare în Ioan 15:13-15  „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.  Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” Dumnezeu a dovedit prietenia Lui prin jertfa Lui pe Calvar (vs. 13). Dar de la mine cere slujire sau ascultare, dacă doriţi, pentru a-mi dovedi prietenia mea faţă de El (vs 14-15).

::  În lb. română există un proverb: „Păzeşte-mă, Doamne de prieteni, că de duşmani mă păzesc singur.”. Din experienţa dvs., cât adevăr este în această zicală?

Proverbe 27: 6 spune: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase.”. Dacă sunt rănită de un prieten, trebuie să am încredinţarea că este spre binele meu, şi în acelaşi timp trebuie să ţin cont că datoria mea este a fi cea mai bună prietenă posibilă, nu să fac pe alţii să fie prieteni mai buni. Încerc să-mi amintesc mereu că trăim într-o lume fizică, dar lupta mea nu este una împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva celui rău. Zicala poate fi adevărată, dar asta nu schimbă datoria mea de creştin.

::  Fiecare dintre noi are amintiri despre prieteni care ne-au dezamăgit. Care este motivul pentru care se ajunge aici? Putem evita acest lucru?

Motivul dezamăgirilor în prietenii este păcătoşenia noastră. Am făcut multe greşeli în viaţa mea şi, fără să vreau, am rănit pe unii. Ar trebui să fim perfecţi ca să evităm acest lucru în totalitate. Singura mea scăpare este să merg mereu la Dumnezeu şi să las dezamăgirile mele în mâna Lui. El este singurul care nu mă dezamăgeşte.

::  Cum poate o soţie să fie cea mai bună prietenă a soţului ei, în mod practic, în viaţa de zi cu zi?

Dacă vrei să fii prietena cea mai bună a soţului tău atunci trebuie să-l faci pe el cel mai bun prieten al tău. O fată înainte de căsătorie, vorbeşte orice şi la orice oră cu prietena ei cea mai bună. La fel, soţul nu trebuie să aibă îndoieli că este cel mai bun prieten al nostru.  Trebuie să fim gata să ascultăm, să încurajăm, şi să vorbim orice cu soţul. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm de lucrurile mici. Deseori, soţul meu spune de la amvon că soţii trebuie să aibă grijă de soţiile lor, să le cumpere flori din când în când, să le spună des că-şi iubesc soţiile, şi aşa mai departe. Deasemenea, noi ca femei nu trebuie să uităm că soţii noştri au nevoie de atenţie – desertul lui preferat, un bileţel dimineaţa pe mobilă, un bip sau mesaj pe telefon în timpul zilei, sau oricare altă mică atenţie care ne vine în gând. 

::  În ce măsură poate fi o mamă prietena copiilor ei?

Nu cred că trebuie să fim preocupaţi de ideea de a fi prieteni cu copiii noştri. Din câte ştiu eu, nu există un loc în Biblie unde scrie că părinţii trebuie să aibă o relaţie de prietenie cu copiii lor. Datoria mea este să-i cresc pe copiii mei să fie înţelepţi, să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi la rândul lor să mă aleagă pe mine ca şi „prietena” lor. Dacă nu fac această alegere, tot părinte voi fi, şi datoria mea nu se schimbă. Totuşi, eu cred că fiecare copil trebuie să se simtă liber de a veni oricând şi cu orice la părinţii lui. Eu am învăţat multe de la părinţii mei, dar acum simt pe pielea mea importanţa de a avea o relaţie deschisă cu copiii mei. Pe de altă parte, nu vreau să zic că n-ar trebui să-i avem pe copiii noştri ca prieteni, dimpotrivă! Dumnezeu este Tatăl nostru, exemplul nostru suprem, şi putem fi numiţi prietenii Lui dacă suntem ascultători. Aici trebuie să avem grijă. Nu cred că trebuie să existe o „duşmănie” în casă dacă un copil nu este ascultător, dar bineînţeles vor fi consecinţe. În acelaşi timp, să nu uităm că vor fi recompense pentru ascultare, una din ele fiind o relaţie mai strânsă cu copiii nostri.

::  În ce fel trebuie să se implice părinţii în relaţiile de prietenie ale copiilor lor, relaţii cu persoane de acelaşi sex sau de sex opus?

În toate felurile! Deutoronom 6:5-9 „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi.  Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.”. Părerea mea este că Dumnezeu ne-a scris aceste rânduri pentru că aşteaptă de la noi să fim împreună cu copiii noştri acasă, să fim prezenţi, în călătorie, când ne culcăm, când ne sculăm, şi aşa mai departe. Ştiu că nu putem fi veşnic cu ei, dar până când cresc ei, adică până ce pleacă din casa părintească, eu cred că este responsabilitatea mea să ştiu ce se întâmplă în vieţile lor în toate felurile, şi în oricare domeniu.

::  Cum putem fi un prieten bun?

Proverbe 17:17  „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” Nenorocirea este un lucru neplăcut, dar totuşi dacă suntem prieteni adevăraţi, Biblia spune că ajungem să fim ca fraţi, dacă ne iubim prin necazurile vieţii. De fapt, asta şi suntem dacă-L avem pe Domnul, fraţi în Cristos. De multe ori, când am o problemă, cât de mică sau mare ar fi, ştiu exact la cine să apelez. Mulţumesc Domnului că mi-a dat astfel de prieteni! Şi eu vreau să fiu prietena la care apeleaza prietenii mei când sunt în necaz, pentru că ei vor şti că voi face tot ce îmi stă în putinţă ca să-i ajut! Cred că disponibilitatea mea şi atitudinea mea faţă de un prieten în nevoie poate zidi o prietenie adevărată.

::  Dacă aţi putea da doar un singur sfat în privinţa prieteniei, care ar fi acela?

Celui care nu Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Mântuitor personal l-aş sfătui să îşi deschidă inima pentru Cel care şi-a demonstrat prietenia adevărată faţă de el. Celui credincios i-aş da următoarele versete. Iacov 4:4 „…Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” 1 Ioan 2: 15  „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume…” Mai mult ca oricând, cred că trebuie să facem diferenţă între noi şi lume, şi mi se pare că facem opusul. Să ne întoarcem la dragostea noastră dintâi şi să fim numiţi de către Dumnezeu prietenii Lui!