Aud tot mai des spunându-se: nu este nici un farmec de Crăciun fără zăpadă! Aud aceasta şi din gura oamenilor mari. Dacă ar fi supăraţi doar copii, nu aş scrie despre asta. E normal să îşi dorească să ningă, face parte din povestea copilăriei! Dar, celor  peste care au trecut multe ierni, nu le stă bine să spună aşa. Pentru că nu au dreptate! Nu din cauza aceasta nu mai simt farmecul sărbătorii! Ci pentru că pruncul Iisus nu se mai vede de după porc, caltaboş, brad, luminiţe, reduceri în Mall, prăjituri şi îmbuibare! Aici se pierde farmecul!

Dar cine se mai gândeşte la Iisus din ambulanţa care luminează ca un brad cu instalaţie, anunţând că e gratuită  plimbarea  celor care au mâncat mult şi amestecat la sărbătoarea fără farmec? Mi-am băut cafeaua dimineaţă şi citeam în presă despre numărul mare de călători cu ambulanţa, victime ale sărbătorii. Nu ştiu cum, dintr-o dată, românul devine mai flămând de sărbători! Cu toate astea, cântăm refrene de colind cum că, atunci când s-a născut Pruncul, nu a fost primit de nimeni, şi ne ia mila, fără să ştim că plângem  drama noastră! E adevărat că nici atunci nu a fost altfel. Doar o mână de oameni L-au aşteptat, din care, jumătate erau părinţii.  Tabloul e mult mai trist decât credem. Nu doar că nu a găsit un loc potrivit pentru a se naşte, dar am umblat după El să Îl ucidem, când ne vindeca bolnavii şi ne învia morţii, am spus că lucrează cu ăla rău, L-am alungat din ţinuturile noastre, am umblat după El pentru că pâinile şi peştii aceia au avut un gust aparte, am alergat după El, dar nu ca să ne mântuiască ci să Îl omorâm, şi L-am prins, El nu fugea de noi. L-am prins şi L-am răstignit! Însă El este Învierea şi viaţa şi a înviat, dar noi am scris „Codul lui Da Vinci” ca să – reparăm- pretinsa divinitate! În felul acesta toată lumea e liniştită! Biserica a încercat să mai salveze ceva şi a scos sabia cu care a încercat să lovească şi Petru, dar despre care, Iisus a spus că trebuie să rămână în teacă! Nu ştiţi? Citiţi  fila albă pe care s-a scris cu roşu Inchiziţia.

 De-a lungul secolelor L-am pictat, am scris despre El, am ars apoi scrierile, L-am aşezat între cele mai mari personalităţi care ne-au vizitat Planeta, între Sfinţi, şi ne amintim de El de două ori pe an….sau scuze…nici măcar atunci că, vai…ni s-a ars cozonacul! Şi ce ciudat stă Iisus între 100 de personalităţi ale lumii, atei, afemeiaţi, homosexuali, beţivi…ici şi colo câte unul care nu a umbrit pământul degeaba!

Încă din Evul Mediu, această sărbătoare a stat sub amprenta extremelor. După un colind cântat în Biserică sub încercarea de a fi pioşi, la ultima strofă, se strecurau şi ieşeau, oprindu-se în pieţe, apoi acasă, după ce făceau un popas în şanţ, doborâţi de ameţeală şi îmbuibare. După secole de manifestare profană, puritanii au interzis de tot exuberanta sărbătorire a Crăciunului, ea a fiind reinventată cu pretenţia unei atmosfere de linişte, bucurie şi apropierii familiale.

Mai gravă decât împotmolirea în zăpadă, sau mai tristă decât sărbătoarea fără farmecul zăpezii, este rătăcirea noastră între ritualuri! Aşa ne-a surprins fiecare Crăciun!

Să ne întoarcem la începuturi: ne întrebăm, cum de au putut fi atât de răi cei de atunci, încât să nu primească pe Fecioara Maria să Îl nască pe Iisus? Cumva că noi am fi mai buni! Fraţi români, nu e nimic pierdut! Vom avea ocazia să dăm şi noi testul! Românul crede în revenirea Mântuitorului până în globule, încât a aşezat acest crez în versuri: Şi iarăşi are să vină cu slavă, să judece vii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit!

Uitându-ne la cum ne petrecem sărbătorile, se pare că unii dintre noi vom pica şi la testul final. 

Articol de Silviu Neagu (Bacău)