Integritatea – o noţiune abstracta pentru unii, importantă pentru alţii şi ignorată totalmente de anumite persoane. Nu avem ca scop aflarea procentajului acestora.
Aş vrea să menţionez doar ca în era în care trăim, ne găsim în locul în care termenul aproape ca nici nu este înţeles pe deplin! Tocmai de aceea aş vrea sa ne îndreptăm atenţia înpre a încerca să definim integritatea din punct de vedere biblic pentru ca mai apoi să vedem rolul şi importanţa acesteia în viaţa credinciosului.
Apropos – în traducerea Cornilescu, nu veti gasi cuvântul integritate, ci el este tradus de cele mai multe ori prin neprihănire (fără prihană). Exemplu – Proverbe 10:9 – „Cine umblă făr prihană (în integritate), umblă fără teamă…”
Marius


Posted in
Tags: 







































































As vrea sa prezint o analogie – Cameleonul este o fiinţă ciudată prin puterea ei extraordinară de a se schimba. Dragostea sa cea mai mare este să fie în armonie cu lumea din jur. Nu are alt principiu decât acela de a fi atât de schimbător cât cer condiţiile externe.
- Cameleonul este prototipul omului lipsit de integritate, dorind cu orice preţ să supravieţuiască, are o singură armă, aceea a lipsei de convingeri personale, a lipsei unui set de valori şi crezuri corecte la care să adere şi pe care să le transpună în fapte.
- Ce ziceţi?
Marius C.
Pentru mine, personal provocarea cea mai mare este cea din Psalmul 73, tensiunea pe care o simţim de multe ori: omul neprihănit, integru, care umblă în ascultare de Domnul, dar are parte de încercări şi lipsuri, în contrast cu omul “rău”, căruia îi merge bine şi nu îi lipseşte nimic (aparent). Primul pare nefericit, iar al doilea fericit.
Concluzia psalmistului însă aduce rezolvare şi lumină: “Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu”… şi cum altfel decât trăind o viaţă curată, în ascultare de El.
Pentru mine integritatea este o condiţie pentru acest fel de fericire.
Poate fi pus semnul egalitatii intre aceasta ecuatie ?
integritate = neprihanire !
si totusi ce frumos ar fi !
Minunata aceasta comparatie !
Eu zic asa:
ca dl Isus era/este un om neprihanit ! fara pacat.
Un ateu, moral in societate si in particular este integru , pentru ca este corect fata de legile pamantesti dar ignorant fata de legile sfinte.!
Deci:
a fi moral nu este tot una cu a fi neprihanit..
A fi neprihanit este totdeauna ( egal )= cu a fi integru.
A fi integru nu este egal cu a fi neprihanit!
- Definiţia dată de DEX este: cinste, probitate, onestitate, întregime.
- În acest sens este adevărat că cine ignoră partea spirituală a fiinţei sale nu poate fi cu adevărat integru!
1. INTEGRITATEA IMPLICĂ PROBITATE
- Probitatea este tocmai acel atribut al unei persoane care ştii că spune adevărul, ştii că nu se va schimba între timp, că oricând vei apela la ea va acţiona întotdeauna conform aceloraşi principii la care aderă, principii ale adevărului, ale neprihănirii.
- O persoană integră aderă ferm la principii indiferent de consecinţe. O persoană integră îşi dă seama că există valori morale absolute chiar într-o lume a valorilor relative.
- Un exemplu al probităţii lui Dumnezeu este găsit chiar 1 Ioan 1:9 – „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.
-Indiferent de acţiunea omului, Dumnezeu acţionează potrivit aceloraşi principii!
2. INTREGRITATEA IMPLICĂ ONESTITATE
- Onestitatea reprezintă integritatea structurală a unei persoane.
-Împăratul David se roagă astfel: „Eu umblu în neprihănire (integritate); izbăveşte-mă, şi ai milă de mine! Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă” Ps.26:11,12
-Ceea ce ne întăreşte, ne consolidează ca şi persoane nu este micinciuna, ci adevărul, chiar dacă la prima vedere poate te afli în situaţii în care minciuna este necesară.
- Apostolul Pavel – „De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că Suntem mădulare unii altora.” Efeseni 4:25
3. INTEGRITATEA IMPLICĂ CINSTE ÎN PROMISIUNI
- Observaţi ce spune Biblia despre Dumnezeu:
- „Să ştii, deci, că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.” Deuteronom 7:9
- La baza integrităţii lui Dumnezeu stă împlinirtea strictă a promisiunilor făcute.
-In Psalmul 15 – David face următoarea afirmaţie – cel ce umblă în integritate, cel ce „nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui” va locui în cortul Domnului.
Aşa că - Un om integru este acela care alege ce este drept, nu nedreptatea, alege ceea ce este etic, nu convenient şi adevărul în defavoarea popularităţii… acestea sunt alegerile care măsoară viaţa!
Fiţi binecuvantati!
pastor Marius Chiciudean