ÎNTRE VIS ŞI REALITATE

Interviu cu Francisco Berrios

(Interviu realizat de Dan Surducan pentru revista Impuls nr.5 )

 Francisco Berrios s-a născut în Februarie 1961, San Salvador, El Salvador, America Centrală, s-a căsătorit cu Martha Berrios şi are doi copii: Keren Eugenia, 21 ani (a plecat pentru a fi cu Domnul în august 2007) şi Gerson David, 20 ani, student în al doilea an la o universitate din Indiana, Statele Unite ale Americii.
Francisco şi Martita, absolvenţi ai Seminarului Biblic Miramonte, au venit în Braşov în anul 2001, trimişi de biserica lor din El Salvador ca şi misionari în România. Ambii împărtăşesc pasiunea de a ajuta familii;  ca şoţ şi soţie ajută diferite congregaţii pentru formarea grupurilor de căsătoriţi, oferind consiliere pentru cupluri. Martita lucrează cu femeile, datorită darurilor spirituale şi abilităţii extraordinare de comunicare; Francisco colaborează cu diferite biserici din oraş şi cu mai multe fundaţii umanitare, ajutând în domenii de planificare, consiliere, predicare a Evangheliei, seminarii şi altele. 

Planuri… un nou an… vine vara, vine iarna…. planuri peste planuri.. ce o sa faci, cum o să rezolvi situaţiile cu ea/el, câte şi mai câte. E bine să ne facem planuri?

Planurile sunt rezultatele vizibile ale visurilor oamenilor, deci este perfect valabil să faci planuri. Ce ar fi  lumea noastră fără visători ca şi muzica fără Mozart, arhitectura fără Gaudi, stiinţa fără Einstein, opera fără Luciano Pavarotti, pictura fără Picasso, Biserica reformată fără Martin Luther. A visa la realizarea unui lucru este ceea ce te impulsionează să faci un plan…Sigur că este bine să facem planuri! 

O persoană care nu are planuri personale este clar greu de motivat! A face planuri, a avea viziuni, ţine de noi sau de Dumnezeu?
Omul are una dintre cele mai minunate calităţi care există,  şi anume puterea de a hotărî şi  capacitatea de  a se dezvolta, de aceea răspunsul  are două sensuri corecte. A avea viziune depinde de Dumnezeu pentru că El ne-a creat şi  ne-a dat capacitatea de a alege, şi totuşi depinde de noi deoarece avem puterea de a decide să urmăm sau nu visurile noastre.

Unde este locul lui Dumnezeu în planurile noastre de viitor?

 Dumnezeu ar trebui să fie întotdeauna prezent în planurile noastre. O conştiinţă permanentă a faptului că suntem fiinţe spirituale este cea mai bună garanţie pentru a ne urma planurile fără ca realizările acestora să determine valoarea noastră personală. Doar aşa putem găsi satisfacţia, nu prin obţinerea succesului sau realizarea planurilor, ci prin motivaţia corectă de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru că este in inima noastră – acest lucru ar trebui să ne facă să ne simţim realizaţi.

Dumnezeu are planuri cu privire la fiecare dintre noi. Cum putem şti dacă planurile noastre sunt „în voia lui Dumnezeu“?

 Există un “loc” pe care nu stiu să îl definesc bine, unde planul lui Dumnezeu şi voia mea se reunesc şi dau naştere vieţii mele, pentru momente “în” voia Domnului şi alte momente “înafara” voii Lui.  Pot spune că am avut momente în care categoric am ştiut că sunt înafara voii Sale, iar acum când mă gândesc ştiu că Duhul Sfânt  îmi spunea acest lucru cu claritate deşi eu am neascultat sfatul Lui; tot aşa, întorcându-mă la întrebarea ta, ştiu că este posibil să  cunoşti dacă eşti în voia lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt care îţi confirmă sau nu ceea ce faci.

Un proverb asiatic spune:„Dacă-ţi faci planuri pentru un an, seamănă seminţe; dacă-ţi faci  planuri pentru zece ani, plantează copaci; dacă-ţi faci planuri pentru o sută de ani, instruieşte oameni.”  Ce înseamnă pentru un creştin planuri pe termen lung?

 Este foarte uşor să vezi în istoria Bibliei cum se realizează planuri pe termen lung: la Iosif, în Egipt vedem planuri de 14 ani, în Neemia vedem planuri operative pentru reconstruirea zidurilor într-un timp foarte scurt. Isus pune o întrebare reflexivă în Luca 14.28-31 despre a edifica sau a merge la război fără a pune la cale un plan. Aşa că planurile sunt perfect biblice şi au de a face cu  capacitatea propozitivă pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Putem face planuri de lungă durată, logice şi foarte biblice de asemenea. Pericolul este  cel de a face din  planuri un idol in sine. Pune-l pe Dumnezeu în planurile tale şi vei fi bine, deoarece Dumnezeu nu te măsoară după rezultatele tale, cum face lumea. El te judecă după inimă!

E ştiut faptul că niciun părinte nu doreşte ceva rău pentru copilul său. E bine să facem planuri pentru copiii noştri?

 Dumnezeu ţi-a dat un fiu ca să-l creşti, aşa că o mare parte din capacitatea lui de a decide pe care i-a dat-o Dumnezeu va fi dezvoltată  prin creşterea pe care tu ai să i-o dai  în acord cu instrucţiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său. A lua decizii în viaţă este o capacitatate ce te dezvoltă ca şi persoană, aşa că planul tău ca părinte va fi cel de a  forma acestă capacitate în viaţa copilului tău.

 Până unde ne putem impune planurile în viaţa lor?

Nu poţi impune niciun plan în viaţa copiilor tăi.  Ei sunt persoane, nu o extensie a persoanei  tale, sunt creaţii ale lui Dumnezeu. El ţi-a permis  să le“administrezi”, aşa că rolul tău de tată sau de mamă este să le facilitezi drumul pentru a-şi găsi adevăratul lor părinte, pe Dumnezeu Tatăl, şi să fii un instrument pentru ca potenţialul pe care Dumnezeu l-a aşezat în ei într-un mod UNIC şi IREPETABIL, să se dezvolte.

 Ce rămâne de făcut dacă la un moment dat copiii noştri nu vor alege să trăiască după anumite planuri pe care noi ca părinţi le-am fi dorit pentru ei?

 Mmm… Rămâne doar să te mulţumeşti cu RELAŢIA permanentă de părinte-copil, care este pentru totdeauna, şi să te rogi  pentru el sau ea. De multe ori, COMUNIUNEA  între copiii noştri şi noi se va STRICA din diferite motive, câteodată din vina lor, iar altădată  din vina noastră ca şi părinţi.  Depinde de noi cum vom rezolva acele situaţii, cu dragoste şi iertare, în speranţa că el sau ea îşi va reveni şi se va întoarce la comuniunea adevărată cu noi, părinţii.

 Zâmbetul şi bucuria vin odată cu realizarea planurilor. Dar ce putem face pentru a le avea în stilul nostru de viaţă?

 Nu neapărat. Zâmbetul şi bucuria sunt două lucruri diferite. Eu aş spune că zâmbetul apare atunci când planurile noastre se împlinesc, iar bucuria apare atunci când  împlinim voia lui Dumnezeu, nu atunci când planurile se materializează. Altfel, cum am întelege bucuria lui Pavel din închisoare sau bucuria lui Isaia şi a lui Ieremia în mijlocul calamităţilor? A planifica este mai mult decât a realiza planurile, este căutarea permanentă a voii lui Dumnezeu în tot ceea ce deja facem ca şi indivizi, biserică, familie, etc.

 Există o expresie, „scopul scuză mijloacele“. Ne vom realiza planurile indiferent de metode?

 Este o expresia atât de imorală! Şi în principal arată egoismul uman, omul egocentrist… Nu îmi place această expresie şi cred că nu are nimic de a face cu creştinul autentic.

 Uneori planurile noastre pot fi spulberate într-o clipă. Ce putem face când ajungem aici?

 Să recunoştem suveranitatea lui Dumnezeu şi să învăţăm din ceea ce ni se întâmplă. În aceeaşi măsură în care NU acceptăm că Dumnezeu este Suveran atunci când planurile nu se realizează conform dorinţelor noastre, aşa vom şi suferi.  Dacă ne uităm la Dumnezeu ca fiind Suveran şi Atotştiutor, ne va fi mult mai uşor să mergem înainte.

 Cum trebuie analizat un eşec?

 Depinde. Dacă eşecul are legătură  în mod direct cu neascultarea şi comportamentul tău,  poţi să te pocăiesti, să accepţi consecinţele, să înveţi din ele, să te ridici şi să mergi mai departe. Dacă, din contră, eşecul este doar o poartă închisă din partea lui Dumnezeu pe  drumul pe care mergi, atunci pur şi simplu învaţă din eşecul respectiv, ridică-te şi mergi înainte. 

Mai e loc pentru planurile noastre atunci când ne dăruim viaţa lui Dumnezeu?

Această afirmaţie ne face jucării în mâinile unui Dumnezeu capricios şi nu îmi place. Dumnezeu m-a creat ca şi individ şi mi-a dat  atribuţii de a crea, de a considera şi de a decide. Între această  relaţie dinamică cu El şi Suveranitatea Sa există loc pentru a face planuri ce aduc slavă şi Îl glorifică pe El!    

De multe ori ne dorim lucruri care depăşesc capacitatea noastră de administrare sau pentru care nu este momentul potrivit. Cum ne putem da seama de acest lucru?

 Da, da, da !!! Un copil nu-şi dă seama când cere ceva ce nu este bun pentru el pentru că este copil, şi aceasta este natura lui imatură. A convinge un copil că este un copil şi că nu este bine ce gândeşte este o bătălie pierdută.  De multe ori, dacă nu tot timpul, ajungem să ne dăm seama că lucrurile pe care ni le dorim sunt prea multe şi depăşesc capacitatea noastră de a le administra. Problema este că ne dăm seama prea târziu şi suntem loviţi de realitate sau de consecinţele din şablonul nostru imatur de gândire. Învaţă din greşelile tale;  dacă nu, vei fi condamnat să repeţi eşecul respectiv. Ce greu este să învăţăm prin experinţe dure, nu?

 Câteva principii pentru a stabili un plan de succes.

1.      Când faci planuri, fă-le pentru Dumnezeu, nu pentru tine însuţi şi nici pentru a-ţi satisface ego-ul.

2.      Când ai un plan, gândeşte-te mereu dacă Dumnezeu va fi glorificat prin el.

3.      Nu căuta niciodată valoarea personală din succesele pe care le-ai obţinut, ci dă-I gloria lui Dumnezeu  şi vei fi mai mult decât satisfăcut.

4.      Dacă ceva iese rău în vreun plan, învaţă lecţia şi mergi mai departe.