EVZ: Un success incredibil…

Costel Busuioc: …Pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu! Ştiţi, prima mea întâlnire cu biserica, prima mea întâlnire de-adevăratelea cu biserica vreau să spun, a fost în 1991. Aveam pe vremea aceea vreo 14-15 ani şi tocmai plecasem de-acasă… fugisem de-acasă. Eram doar un copil, dar voiam să schimb ceva. Se întâmplau în casa mea lucruri care nu mi-au plăcut, dar pe care am decis să nu le povestesc vreodată. Nu o să le spun la nimenea. Niciodată… Mă înţelegeam bine cu ai mei, îi respect foarte mult şi acum, îi iubesc foarte mult, dar nu eram întotdeauna de acord cu ce făceau sau cu felul în care gândeau.

Am fugit de acasă şi mi-era, într-adevăr, frică… dar, dacă ţi-e frică, în viaţă nu faci nimic. M-am dus unde am văzut cu ochii. Am vrut să lucrez la o mină, dar nu m-au primit, pentru că eram doar un copil, eram prea mic pentru o asemenea muncă.

Eram confuz, nu ştiam prea bine ce o să se întâmple cu mine şi, tot mergând aproape la întâmplare, am ajuns în satul Rea, undeva în Hunedoara, unde am cunoscut o familie cumsecade… Acolo mi-a fost bine. Oamenii aştia m-au dus pentru prima oară la Biserică, la Biserica Ortodoxă. ÎI minţeam că nu-mi plăcea, da’ mie îmi plăcea, însă eram prea orgolios pe atunci ca să-i las să se bucure… era o chestie copilărească, o prostie, aşa gândeam atunci. Aşa am ajuns în faţa Domnului şi nu m-am mai depărtat niciodată.

Biserica a însemnat pentru mine cam totul, locul în care am învăţat să citesc, că nici să citesc nu ştiam, locul în care mi-am dus zilele, una câte una, mai târziu a fost locul în care mi-am găsit soţia. A fost bine… Tot acolo am cântat cu adevărat pentru prima oară…

În copilărie nu şi-a dat nimeni seama că vocea ta este specială?
Cântam la şcoală şi profesorii se râdeau de mine, chiar făceau băşcălie, mă puneau să o imit pe Sofia Vicoveanca sau pe cine mai ştie cine. Pentru că pot să cânt şi d’astea. Profesorii râdeau de mine, mai mult decât un mic număr de circ nu am fost pentru ei niciodată. Îmi spuneau întruna că sunt urât şi prost, cine mai ştie de ce… mai mult de atât nu mi-au spus niciodată. Nu vreau să vorbesc cu păcat.. cei mai mulţi dintre ei sunt morţi, probabil, acum. Poate că m-ar fi apreciat dacă ei înşişi ar fi putut să mă evalueze. Dar nivelul de atunci era, oricum, altul… nu prea aveau cum să-şi dau seama, chiar dacă încă de mic aveam aceste inflexiuni în voce. Ei îmi tot repetau că sunt prost şi urât… lucrurile s-au mai schimbat între timp.

Nu vreau să mă laud. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am voce să cânt pentru Slava lui, şi pentru Slava lui o să cânt, nu-mi pasă dacă o să tăiaţi sau o să lăsaţi ce spun acum… din fericire pentru mine, faptul că sunt ortodox practicant înseamnă un uriaş punct de echilibru. Aşa sunt eu şi aşa o să rămân toată viaţă, nu mă vor schimba nici banii şi nimic până la sfârşitul ei. Sunt abia la început şi aţi putea crede că nu ştiu ce spun, dar vă asigur că aşa o să vorbim şi peste 20 de ani. Pentru că am o bază foarte solidă. Rămân nedespărţit de Biblie şi o port cu mine întotdeauna, chiar şi ieri înainte de gală o aveam la mine şi am deschis-o puţin. Cum am o secundă liberă, profit să o studiez.. Din cauza asta ştiu aşa de sigur că succesul ăsta nu mă va schimba.

sursa: http://www.evz.ro